17 păsări din specii protejate de lege ținute ilegal în casă de un bărbat din Ilfov

Polițiștii le-au găsit și le-au eliberat în natură

17 păsări din specii protejate de lege au fost descoperite într-o casă din județul Ilfov. Păsările au fost eliberate în natură de polițiști. Cel care le-a ținut în cușcă are dosar penal, potrivit digi24.ro.

 Polițiștii au acționat în urma unei sesizări.

 „În urma verificărilor efectuate ca urmarea unei sesizări, la data de 24 aprilie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Ilfov au constatat că, proprietarul unui imobil, din localitatea Domnești, deținea la adresa de domiciliu, într-o volieră, 17 păsări, din mai multe specii interzise la deținere, respectiv 5 scatii, 7 sticleți, 1 florinte, 1 cinteză și 3 mugurari”, a anunțat IPJ Ilfov. Păsările respective sunt protejate de lege „prin O.U.G. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale a florei și faunei sălbatice”. Polițiștii Biroului Protecția Animalelor Ilfov au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul, comerțul sau schimburile în orice scop al exemplarelor luate din natură în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic. Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, lovită cu pumnul de către o mămică