Monica Macovei, condamnată la 6 luni de închisoare cu supendare pentru accidentul de la Mangalia

Ea va trebui să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii

Monica Macovei
Monica Macovei pag de FB

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a fost condamnată, vineri, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru accidentul de la Mangalia, în urma căruia un motociclist a fost rănit, potrivit digi24.ro.

Ea va trebui să frecventeze programe de reintegrare socială şi să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Decizia instanţei poate fi contestată.

“În baza art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, Condamnă pe inculpata Macovei Monica-Luisa, la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 91 C.pen. Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în minuta Judecătoriei Mangalia.

Instanţa a decis că pe durata termenului de supraveghere Monica Macovei trebuie să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa.

Ea va trebui să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă şi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Magistraţii au mai hotărât ca Monica Macovei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Monica Macovei este obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 Bucureşti sau în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti. Judecătoria Mangalia a mai decis ca Monica Macovei să plătească cheltuielile judiciare în valoare de 10.000 de lei.

Instagram face schimbări majore