Ploi abundente
Ploi abundente sursa foto pixabay

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice în ultima săptămână din martie şi în primele trei săptămâni ale lunii aprilie, anunţă meteorologii.

Săptămâna 8 – 15 aprilie va fi caracterizată de cantităţi uşor mai mari de precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane, potrivit ziare.com.

Săptămâna 25.03.2024 – 01.04.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, mai ales în regiunile vestice, nord-vestice şi nord-estice. În regiunile sudice şi sud-estice vor fi cantități de precipitații mai mari, dar în restul țării, mai ales din nord-est, precipitațiile fiind sub nivelul normal.

Săptămâna 01.04.2024 – 08.04.2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile estice şi sud-estice. Precipitaţiile vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, în rest fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 08.04.2024 – 15.04.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Precipitațiile vor fi in cantități mai mari în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 15.04.2024 – 22.04.2024

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Zeci de percheziții DIICOT la traficanții de țigări și materiale explozive