Barna îi cere lui Orban explicații cu privire la demisia lui Costache
Dan Barna / foto: http://epochtimes-romania.com/

Dan Barna: „Premierul s-a ferit să spună clar, cu subiect şi predicat, de ce a fost schimbat ministrul Sănătăţii.”

Liderul USR, Dan Barna a criticat cu foarte puțin timp în urmă demisia ministrului Sănătății, Victor Costache. Și nu atât decizia demisiei, cât faptul că premierul Ludovic Orban nu a dat lămuriri cu privire la motivul real al demisiei acestuia. De asemenea, Dan Barna susține că țara nu ar avea nevoie de așa ceva în momentul de față, ținând cont de situația dramatică de la Suceava, însă recunoaște faptul că Victor Costache este depășit de situație și incapabil să ia deciziile potrivite în acest moment.

„Premierul s-a ferit să spună clar, cu subiect şi predicat, de ce a fost schimbat ministrul Sănătăţii. E dator românilor cu această explicaţie. Trebuia să plece Victor Costache? Răspunsul este evident dacă ne uităm la dezastrul de la Suceava, la lipsa de teste şi a materialului de protecţie pentru personalul medical. Toate aceste fapte nu dispar odată cu demisia unui ministru şi vor trebui lămurite mai devreme sau mai târziu. Îi urez succes lui Nelu Tătaru în noua sa funcţie”, a scris Dan Barna pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că ministrul Sănătății, Victor Costache a demisionat în cursul acestei dimineți, anunțul fiind făcut de către premierul României, Ludovic Orban. Surse ne povestesc că motivul pentru care Victor Costache ar fi demisionat este legat de declarația acestuia de aseară, potrivit căreia toți locuitorii Capitalei ar urma să fie testați pentru Coronavirus.

La rândul lui, un alt membru USR, președintele filialei Neamț, deputatul Iulian Bulai, a tras un semnal de alarmă asupra necesității testării celor ce locuiesc în județele din Moldova, având în vedere rata mare de cetățeni întorși acum din țările afectate de COVID-19.

Citește și: Moldova ar trebui testată înaintea Capitalei, susține un deputat USR

#News