Marcel Ciolacu

Liderul PSD Marcel Ciolacu este de părere că președintele Klaus Iohannis l-ar favoriza pe Nicușor Dan la alegerile locale din București, în defavoarea Gabrielei Firea, candidatul PSD la funcția de Primar General al Capitalei, cea pe care Iohannis nu ar fi invitat-o la Cotroceni niciodată, în toți cei patru ani de mandat ai acesteia.

Marcel Ciolacu, incisiv la adresa președintelui Iohannis: „Sub nicio formă, aceasta nu este ”România normală”

„Nu poți, indiferent cât de mult îți dorești să iasă un candidat. Nu poți, într-un stat european, să transformi Cotroceniul în sediu de campanie pentru un candidat. Sub nicio formă, aceasta nu este ”România normală” pe care ne-a promis-o președintele Iohannis. Poate n-ar fi fost rău ca președintele să cheme la Cotroceni toți candidații să își prezinte proiectele, asta pentru că eu sunt convins de faptul că doamna Firea are proiecte mai bune și mai articulate decât Nicușor Dan.

Nu cred că locul contracandidatului Gabrielei Firea era la Cotroceni, eu cred că era la alte instituții ale statului.

Am o singură întrebare pentru Klaus Iohannis: dacă își dorește binele Capitalei, binele bucureștenilor, atunci de ce n-a invitat-o timp de patru ani la Cotroceni?”, a spus Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Citește și: Ciolacu arată cu degetul spre „Palat”

#News