Județul Botoșani nu mai are medici de chirurgie vasculară și toracică

Cei doi medici, singurii specialiști din județ, au plecat în Spania și Iași

Doi medici de la Spitalul Județean ”Mavromati” din Botoșani au demisionat din funcții pentru a pleca la posturi mai bine plătite.  Prin plecarea lor, spitalul a rămas fără aceste specialități, bolnavii fiind îndrumați către centrele universitare, potrivit g4media.ro.

 Este vorba de Alexandra Stănciulescu, medic în chirurgie vasculară și Paul Salahoru, medic în chirurgie toracică. Un medic și-a dat demisia pentri că era cadru universitar la Iași și nu putea face să mai vină de la Iași la Botoșani iar celălat medic a plecat în Spania

”La două specialități,  chirurgia vasculară și chirurgia toracică medicii au plecat, din păcate. Sunt specialități unice pe județ iar pacienții îi redirecționăm către centrele universitare. Ambii medici au plecat spre salarii mai mari”, a declarat medicul Ștefan Bercea, directorul medical al Spitalului Județean ”Mavromati”. Reprezentanții spitalului au solicitat scoaterea celor două posturi la concurs, dar acestea au fost blocate de către Ministerul Sănătății. Un deficit de medici există și la Radiologie, acolo unde medicul specialist a plecat la Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani. Monedă de argint lansată de BNR pentru marcarea a 100 de ani de la naşterea Reginei Ana