Ludovic Orban - Sursa foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Aflat într-o vizită de lucru pe șantierele 1 și 2 ale autostrăzii Sebeș-Turda, premierul Ludovic Orban a deschis un subiect delicat. Potrivit premierului, PSD i-ar fi răspândit numărul de telefon pe diferite conturi sociale, astfel că acesta s-a trezit în postura de a primi extrem de multe apeluri de la cetățeni. Cu toate astea, premierul a adăugat faptul că, în măsura în care a putut, a răspuns la telefon de fiecare dată, menționând „Cu mine poate comunica orice cetățean.”.

Ludovic Orban: „Asta e o formă de terorism, în speranţa că eu nu o să răspund la telefon şi că o să-mi fie blocat telefonul de campania pe care au dus-o”

„Cu mine poate comunica orice cetăţean. Ştiţi că mi-a făcut PSD o campanie. Mi-au distribuit numărul de telefon mobil personal pe milioane de conturi. Asta e o formă de terorism, în speranţa că eu nu o să răspund la telefon şi că o să-mi fie blocat telefonul de campania pe care au dus-o. Aproape toţi cei care m-au sunat au avut surpriza să constate că răspund la telefon şi cei mai mulţi au fost extrem de uimiţi de faptul că răspund la telefon şi că pot să vorbească cu premierul”, a declarat Ludovic Orban, afla într-o vizită de lucru pe autostrada Sebeş-Turda.

Într-o notă amuzantă, Ludovic Orban a mai menționat că mulți dintre cei ce au îndrăznit, totuși, să-l sune nu credeau că la capătul celălalt al conexiunii este chiar premierul României. De asemenea, Orban a mai declarat că de răspuns, nu se sfiește să răspundă. Firește, atunci când timpul îi permite acest lucru.

„Trăim într-o ţară normală, vă răspund la telefon. Când pot, evident. E adevărat că am fost foarte ocupat, o perioadă. Au fost şi miniştrii în această categorie”, a mai menționat premierul Ludovic Orban.

Citește și: Orban anunță transformarea a două spitale în spitale Covid

#News