Liviu Vârciu, la un punct să se despartă de iubita lui! Ce s-a întâmplat între cei doi

Cei doi au trecut prin momente grele!

Foto: preluare Avantaje.ro

Liviu Vârciu formează un cuplu cu Anda Călin de peste 5 ani de zile. Împreună, cei doi au doi copii de care sunt foarte-foarte mândri! Însă puțini sunt cei care știu că armonia din cuplu a fost câștigată greu și mai ales că, din lipsa echilibrului, cei doi au fost, la un moment dat, la un pas să se despartă!

S-ar fi putut repeta istoria dintre Adelina Pestrițu și Liviu Vârciu?

La asta s-au gândit toți cei care îl apreciază pe actor, în momentul în care acesta s-a separat, timp ce patru luni, de actuala lui parteneră, Anda Călin. Este bine cunoscut faptul că Liviu Vârciu a suferit foarte mult când s-a despărțit de Adelina Pestrițu, astfel că o nouă despărțire nu i-ar fi căzut bine acestuia!

Însă totul e bine când se termină cu bine! Liviu Vârciu și Anda Călin au găsit, de dragul copiilor, sau chiar a iubirii care îi unește, un numitor comun, astfel că acum, cei doi sunt mai fericiți ca niciodată împreună.

Din 2019, cei doi locuiesc împreună

„Mă înțeleg foarte bine cu Liviu, chiar spre perfect. Însă, ca în orice relații, sunt și discuții, dar mici, asta contează cel mai mult. Dacă ar fi totul roz unde am ajunge, ne-am plictisi. Au fost unele discuții la început pentru că în orice cuplu, nu doar la noi este vorba despre acomodare.Noi ne-am mutat împreună pe 1 ianuarie 2017, am stat despărțiti patru luni, în 2018, după care ne-am împăcat și ne-am mutat din nou împreună”, a declarat Anda Călin, iubita lui Liviu Vârciu, pentru Playtech.

Citește și: Zilele de jackpot ale lui Viorel Lis, un vis frumos și îndepărtat