Dacă nu știa nimeni până în luna mai 2020 cine e Tiberiu Galamboș, acum sunt prea multe informații. Problema e că informațiile sunt un mix care a plăcut mereu românilor: ceva dramă, teorii ale conspirației și mult scandal. Și pentru că scandalul nu e scandal, dacă nu are și ceva manipulare, Tiberiu Galamboș a decis să își și filmeze părerile. Și da, sunt mii de vizualizări. Și probabil mii de creiere spălate, nu doar pe Youtube.

Ca informație suplimentară care se vrea foarte serioasă și veridică, Tiberiu Galamboș are o asociație pe care o găsim chiar pe site-ul Camerei Deputaților, e vorba despre ONG-ul Asociația Civică Dreptate.

Și nu doar atât. Dând timpul înapoi cu niște ani și făcând o scurtă incursiune prin spațiile mai dubioase ale internetului, numele lui este legat de Gregorian Bivolaru și Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut( MISA). Pe scurt, ceva scandal, incidente controversate și păreri fără atestate. Și fără argumente. Încă o dată e clar că în România inteligența nu prea vine odată cu vârsta. Tiberiu vorbește cu patos de ”așa zisul coronavirus”. Iar când spun patos, spun de niște ochi dați peste cap, multă ironie și foarte multă manipulare. A, da, și insistă pe cât poate el de mult pe încălcarea drepturilor omului. Pe termometrele care încalcă drepturile omului:

”În centrele de carantină Covid 19 din România se încalca drepturile omului într-un mod voit inconștient prin faptul că cei internati nu li se permite ieșirea la aer timp de 14 zile sunt forțați să stea închiși într-o cameră”.

Dacă nu prea există gramatică sau dacă fraza e cam alambicată, dăm vina pe regizorul George Adamescu, și el implicat în diverse incidente controversate. Și pentru că nu doar umblă liberi și fac jurnalism, au decis să adauge și niște articole de lege. Mie mi se par desprinse fix dintr-o imaginație cam BDSM, dar prefer să nu-mi pun prea multe întrebări:

”Art 205 Lipsirea de libertate în mod ilegal | Codul Penal

Atunci când este pusă în pericol sănătatea sau viața victimei, pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 și 10 ani.

Art 282 Tortura | Codul Penal

Fapta funcționarului public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat sau a altei persoane care acționează la instigarea sau cu consimțământul expres ori tacit al acestuia de a provoca unei persoane puternice suferințe fizice ori psihice:

(5) Nicio împrejurare excepțională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de amenințări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepție, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei autorități publice”.

Dar. Scandalul, drama și tortura din imaginația lor nu se termină aici. Putem continua povestea cu spioni internaționali, răpiri și-o grevă a foamei. Și un site la fel de dubios ca fontul roșu. Pentru cine are timp și răbdare. Multă, multă răbdare.

Citește și: Arafat explică și scuză înmormântarea lui ÎPS Pimen

#News