Dacă și-ar pune mintea, Marcel Vela ar putea cu ușurință să scrie o carte plină cu citate motivațională. Da, din aia la lansarea căreia vin o sumedenie de gospodine deprimate și în căutarea echilibrului emoțional. Carte motivațională care să conțină un capitol dedicat „Pâinicilor mici, stropite cu vin și agreazmă, cunoscute sub numele de Paști”.

Într-o notă mai serioasă, Marcel Vela e ministrul de Interne. De altfel, toată lumea știe treaba asta, întrucât aparițiile sale televizate din ultima perioadă l-au transformat pe acesta într-un soi de „Jesus Superstar”. În încercarea de a explica fără să explice măsurile luate în ultima perioadă, acesta a scris despre cum suntem, cum ar trebui să fim și de ce ne mulțumește el nouă. A menționat, ce-i drept, și că nimic nu-i perfect – iată un alt capitolul perfect pentru a fi plasat la dosul cărții motivaționale.

„Dragi prieteni,

Se încheie o nouă săptămână în care am învățat în fiecare zi că respectul, responsabilitatea, iubirea pentru cei dragi și pentru țară ne pot duce către finalul acestei furtuni care, în rafale, a lovit toată planeta.

Dar, așa cum v-am mai spus: depinde doar de noi toți!

Se încheie o săptămână cu multe articole, cu multe păreri, cu multe situații, critici, încurajări, dar mai presus de toate cu profundul sentiment că, împreună cu ai mei colegi, servim patria.

Pentru mine, ceea ce a contat și contează în fiecare zi este binele pe care îl pot da mai departe!

Pentru dumneavoastră noi ne adaptăm în fiecare zi, pentru dumneavoastră căutăm mereu soluții, pentru dumneavoastră încercăm în fiecare zi să fim mai buni. Suntem aici pentru dumneavoastră!

Lucrurile perfecte nu există, dar atât timp cât avem bunăvoință, putem avea totul: familia și sănătatea.

Poate acum, mai mult ca oricând, avem motivația și dăruirea de a fi mai aproape de fiecare dintre dumneavoastră.

Suntem cu toții o mare echipă iar pentru asta vă mulțumesc din suflet! Haideți să fim o echipă învingătoare, chiar dacă trebuie să parcurgem acest drum anevoios!”, scrie Marcel Vela.

Citește și: CTP, râsul, pisica și președintele Iohannis

#News