Fiul fostului ministru al Sportului, implicat într-un accident rutier

El era la un antrenament cu bicicleta alături de tatăl său, Eduard Novak

Eduard Novak
Eduard Novak sursa foto pag de FB EduardNovak

Edvard Novak, fiul cel mare al fostului ministru al Sportului, Eduard Novak, a fost victima unui accident rutier, în timp ce se afla la un antrenament cu bicicleta. Edvard (20 de ani) a avut nevoie doar de o mică intervenţie chirurgicală, a anunţat fostul ministru, potrivit g4media.ro.

Ciclismul în România e sport extrem, a transmis Eduard Novak.

” Azi, în Edvard, cu care eram ieşiţi la antrenament, a intrat o maşină. Din fericire a scăpat doar cu o mică intervenţie chirurgicală. Acum câţiva ani, Edmond a păţit acelaşi lucru. Drumurile din România sunt extrem de periculoase, şoferi nervoşi, condus agresiv, grijă zero pentru partenerii de trafic. Pentru că asta suntem. Parteneri de trafic, ar trebui să împărţim şoselele cu biciclişti, motociclişti, dar nu o facem. Cum să faci performanţă în condiţiile în care nu numai că nu ai unde să te antrenezi, nu ai bani de echipamente dar mai îţi rişti şi viaţa, mi-e greu să înţeleg. Autorităţile sunt fericite când medalii ajung acasă, dar sportivii, iată, sunt victimele haosului de pe şoselele din ţară”, a scris Eduard Novak pe Facebook.

Fostul ministru crede că ar fi momentul ca poliţia rutieră să pornească o campanie de informare şi conştietizare pentru şoferi.

„Poate că e momentul în care poliţia rutieră porneşte o campanie de informare şi conştientizare pentru şoferi. Sunt gata să ajut, să particip, să fac tot ce pot omeneşte ca cei care fac ciclism de performanţă, ca hobby sau de nevoie să nu mai fie numiţi “donatori””, a notat Novak. Eduard Novak a fost ministru al Sportului din decembrie 2020 până în 2023, sub mandatele premierilor Florin Cîţu şi Nicolae Ciucă. „Oppenheimer” a câştigat cel mai important premiu la gala Screen Actors Guild de la Hollywood