Profil de candidat – Adrian Oros, pentru Senat, din partea PNL

Majoritatea membrilor Cabinetului Orban candidează pentru un nou mandat de parlamentar la alegerile din 6 decembrie. Hashtag News continuă seria profilurilor de candidați, astfel încât votul de duminica viitoare să fie unul asumat pentru fiecare dintre noi.

„Ce semeni, aia culegi”, că tot vorbim despre ministrul Agriculturii, gherleanul Adrian Oros, care va deschide lista candidaților pentru Senatul României, din partea PNL Cluj.

Curățenie în minister

Adrian Oros a fost numit ministru al Agriculturii în octombrie 2019, înaintea acestuia ministerul a fost condus de Petru Daea, cel cu „cormoranii  care mănâncă mai mult pește decât românii”, dar și cu „cormoranii care fac baie în piscină”.  

Oros a făcut curățenie în minister, unde a găsit „coafeze și tot felul de specialiști”, dar și cereri de despăgubire pentru pagubele create de cormorani în lanul de rapiță.

Avem hărţi satelitare şi dovezi că unii beneficiari ai programelor de despăgubiri nu au avut peşte, pentru că nu au avut apă; ei cultivau rapiţă, orez şi raportau pierderi la peşte”, a precizat ministrul Agriculturii.

Digitalizarea, o soluție pentru producători, mai ales în vremuri pandemice

Printre realizările acestuia se află platforma  online prin care s-a putut crea un mecanism de sprijin al producătorilor. De altfel, Oros este foarte mândru de această platformă, mai ales în contextul pandemic, în care a fost nevoie de o amplă digitalizare.

„Legat de platformele online realizate de MADR (produse montane, legume), facem precizarea că s-a dorit ca ele să fie doar modele de bune practici, pentru a identifica cele mai bune modalităţi de preluare a mărfii direct de la producători, precum şi de a oferi sprijin producătorilor în dialogul cu marile lanţuri de retail. Platformele au generat pe piaţă un efect în lanţ. Pe aceste platforme, care există astăzi în toată ţara, se vând zilnic tone de legume şi alte produse, iar imaginea cu legumicultorii care îşi distrug produsele sunt cu siguranţă imaginile din anii trecuţi cu beneficiarii programului Tomata, care îşi distrugeau tomatele”, a precizat Oros.

Vânătoarea „vânătorilor de subvenții”

În timpul mandatului de ministru, Oros a atras atenția asupra vânătorilor de subvenții în contextul unei proprietăți agricole polarizate. „Avem şi noi, ca alte ţări, vânători de subvenţii de care va trebui să scăpăm în viitorul Program Naţional Strategic (n.r. pentru anii 2021-2027), iar cât mai mulţi dintre banii dedicaţi fermierilor să ajungă la cei care lucrează cu adevărat pământul”.

Dar și asupra unui faptului că România are o agricultură meteodependentă, iar „în 2020 am simţit din plin acest lucru. Sistemul nostru de irigaţii este nefuncţional şi aproape distrus”.

Ministrul Agriculturii, mândru de platformele online realizate de minister. Adrian Oros vine cu rezultatele

Capital, mai 2020

Noutăţi pentru fermieri. Adrian Oros: Ministerul Agriculturii anunţă o reţea naţională de colectare a produselor agricole

Ziarul Financiar, oct 2020

Dansatoare despuiate, la conferințe plătite din bani europeni

România liberă, 2015

Cine este Adrian Nechita Oros, propunerea pentru Ministerul Agriculturii

G4Media, oct 2019

SUBVENȚII APIA! Adrian Oros: Avem banii să finalizăm toate plățile către fermieri!

Agro Inteligența, nov 2020

Dansatoare pe bani europeni

În octombrie 2015, Adrian Oros și-a dat demisia din funcția de prorector a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj, ca urmare a unui scandal din lumea academică. Un profesor de la USAMV, Ioan Ștefan Groza a fost acuzat că ar fi transformat o conferință academică, finanțată de Uniunea Europeană prin POSDRU, într-o paranghelie cu dansatoare despuiate.

„Facilitarea inserţiei în piaţa forţei de muncă a absolvenţilor de învăţământ universitar” finanţată prin POSDRU/155/1.2/S/139950 Îmbunătăţirea calităţii sistemului naţional de învăţământ superior în conformitate cu schimbările societăţii bazate pe cunoaştere şi cu dinamica pieţei muncii, al cărei manager de proiect a fost dl Ioan Ștefan Groza, nu a fost un eveniment cu expuneri legate de programul comunicat participanţilor, aşa cum era de aşteptat, ci unul cu expuneri… ale mişcărilor unor dansatoare aduse special”, a spus Adrian Oros, într-o solicitare către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.  

Cine este Adrian Oros

Adrian Oros are 55 de ani, este Doctor în ştiinţe medicale – domeniul medicină veterinară, prorector al Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România, deputat PNL la al doilea mandat, membru PNȚCD până în 2007.În perioada 2009-2012 a fost președintele PNL Cluj-Napoca. Oros a ocupat funcția de director al Direcţiei Sanitare Veterinare Cluj în 2000-2001 și 2008-2009.

Citește și: Profil de candidat – Monica Anisie, pentru Senat, din partea PNL

#News