CCR

Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea Guvernului și a decis că alocațiile de stat pentru copii trebuie dublate,au declarat surse judiciare, pentru Mediafax. Legea de respingere a OUG va merge la Iohannis la promulgare sau poate fi trimisă în Parlament, la reexaminare.

Astfel, guvernații sunt obligați să dubleze alocațiile, nu să le mărească eșalonat așa cum apare în Ordonanța de Urgență 123/31 iulie 2020, „întrucât Legea nr. 14/2020, cu modificările ulterioare, prin care majorarea cuantumului alocației de stat pentru copii, respectiv dublarea cuantumului acesteia acordat în anul 2019, având în vedere faptul că de la bugetul de stat au fost susținute o serie de cheltuieli neprevăzute pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, fapt pentru care resursele financiare sunt insuficiente”.

OUG adoptată de Guvern prevedea o creștere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele două creșteri să fie făcute de două ori pe an: 20% pe 1 ianuarie și 1 iulie, până în 2022.

Legea prin care urmau să fie dublate  alocațiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de președintele Klaus Iohannis, cu mult înainte de decretarea pandemiei cu noul coronavirus, însă criza medicală în care este implicată și România a dat bugetul peste cap.

Legea de respingere a Ordonanței de urgență va merge la promulgare la președinte. Klaus Iohannis poate trimite actul normativ din nou în Parlament pentru reexaminare. Cea mai recentă mărire a alocației a fost în luna mai 2019, de la 84 de lei la 150 de lei. În ultimii 10 ani, alocațiile copiilor au crescut de la 42 (ianuarie 2009) la 84 de lei (iunie 2015).

Citește și: Parlamentul a votat dublarea alocațiilor. Cîțu: „Cei care au votat ar putea să doneze din venituri”

#News