Foto: Pixabay.com

Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea președintelui Iohannis asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor.

Astfel, actul normativ ce prevede educația sanitară în școli, adoptat decizional pe 3 iunie de Camera Deputaților, este constituțional.

„A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele României şi a constatat că este constituţională, în raport cu criticile formulate, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului”, se arată în motivarea deciziei.

Legea prevede că în şcoli se vor derula, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv de educaţie sanitară, pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

„Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Legea fundamentală, precum şi prevederilor art. 61 coroborat cu art. 75 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) prin raportare la art. 73 alin. (3) din Constituţie”, susţinea Iohannis în sesizare.

Rămâne de văzut în ce mod se vor face orele de „educație sanitară”, dar mai ales dacă aceasta va duce la diminuarea numărului de cazuri de minore gravide.

„Aproape un sfert (23%) dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeană trăiesc în România, ţară care ocupă primul loc la acest capitol, în rândul statelor membre: datele Eurostat arată că numai în 2018, 8.621 de fete au devenit mame înainte de vârsta majoratului (10-17 ani), iar 725 dintre ele s-au aflat în această situaţie înainte de a împlini 15 ani. Situaţia este cu atât mai critică, cu cât mai puţin de două procente dintre acestea spun că au interacţionat cu serviciile publice de asistenţă socială, potrivit unei anchete sociologice realizate de Salvaţi Copiii România”, se arăta într-un comunicat al asociaţiei, din luna iulie, potrivit digi24.ro.

Citește și: Alocațiile s-ar putea dubla. Totul stă în „pixul” lui Iohannis

#News