Două tinere, prinse în timp ce cereau bani în numele unei asociaţii pentru persoane surdo-mute

Poliţiştii au constatat că organizaţia al cărei nume în foloseau cele două femei pentru a stânge fonduri nu există

Două tinere din judeţul Ialomiţa au fost prinse în centrul vechi din Braşov, în timp ce cereau ajutor material în numele unei asociaţii pentru Braşovului surdo-mute. Ele sunt cercetate penal pentru înşelăciune, după ce poliţiştii au constatat că organizaţia al cărei nume în foloseau cele două femei pentru a stânge fonduri nu există, potrivit g4media.ro.

Cele două femei au fost depistate de către poliţiştii braşoveni în zona Centrului Vechi al Braşovului, în timp ce cereau bani sub pretextul că strâng fonduri pentru a ajuta persoanelor surdo-mute

Reprezentanţi ai Poliţiei au declarat că cele două invocau numele unei asociaţii care în realitate nu există.„Cele două tinere, cu domiciliul în judeţul Ialomiţa, erau însoţite de doi bărbaţi şi se deplasau cu un autoturism, în interiorul căruia au fost descoperite sume de bani pe care aceştia nu le-au declarat poliţiştilor şi nu le-au putut justifica. Aceste sume de bani au fost ridicate, urmând a se continua cercetările în vederea identificării persoanelor păgubite”, transmite Poliţia judeţeană Braşov.

Avertismentul oamenilor legii

 Poliţiştii atrag atenţia cetăţenilor că infractorii apelează la diverse metode de înşelăciune pentru a obţine în mod ilegal sume de bani, pretinzând inclusiv că deţin diferite funcţii în cadrul unor organizaţii. Cei care doresc să ajute diverse asociaţii trebuie să se informeze doar din surse oficiale, să nu trimită sume de bani unor necunoscuţi şi să nu accepte să se întâlnească cu aceştia  (la uşa locuinţei sau în orice alt loc stabilit de comun acord),  indiferent de pretextul folosit.

Cristian Popescu Piedone, întâmpinat cu căldură de mii de oameni la târgul anual de la Costești