Călin Popescu Tariceanu
Călin Popescu Tariceanu

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îi face marcaj strâns lui Ludovic Orban căruia, alături de aliații din PSD, îi cere demisia cu orice ocazie se ivește. Numai că prim-ministrul Orban a devenit insensibil la atacurile politice și nu schițează niciun gest care să-i trădeze intenția de a părăsi corabia guvernamentală. Pentru că vorbele nu-l mai ating pe Orban, liderul ALDE a trecut la pilde. Într-un mesaj postat pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu îi amintește lui Orban de un obicei care marchează încheierea unui mandat și predarea „stafetei” celui nou ales/învestit.

Există obiceiul ca la schimbările de premieri sau de președinți cel care pleacă să-i dea celui care vine sfaturi utile, venite din experiență, care să-I ajute în momente de criză. Să zicem că atunci când Ludovic Orban a luat în primire Palatul Victoria ar fi găsit pe masă trei plicuri închise, fiecare conținând câte o scrisoare, numerotate de la 1 la 3 și o notă scurtă de la fostul prim-ministru care îi zicea: CÂND O SĂ AI PROBLEME ÎN GUVERNARE, DESCHIDE PRIMUL PLIC. LA NOI PROBLEME PLICUL AL DOILEA. ȘI TOT AȘA!

Începe guvernarea Orban, încep problemele și, în disperare de cauză, Ludovic deschide primul plic. Pe o foaie era scris: PENTRU TOATE PROBLEMELE PRIN CARE TRECI DĂ VINA PE GUVERNELE DINAINTEA TA! Și așa a început festivalul propagandistic al Guvernului PNL despre incompetența guvernelor PSD-ALDE, despre ciuma roșie și alte boli!

Vine o nouă criză, Ludovic nu are ce să facă și deschide al doilea plic: DĂ VINA PE O CRIZĂ MONDIALĂ – DE SĂNĂTATE SAU ECONOMICĂ! În lipsă de soluții Guvernul a ținut oamenii cu forța în case sau spitale, a dus economia în ruine, datorii de 100 miliarde lei, drepturile românilor călcate în picioare etc.

Lucrurile nu merg deloc bine și, disperat și fără soluții, Orban deschide al treilea și ultimul plic. În el o scurtă notiță: PUNE-TE LA MASĂ ȘI SCRIE CELE 3 SCRISORI! Ludovic, a venit timpul să te pui la masă și să scrii!”, a scris liderul ALDE pe pagina de Facebook, sugerând premierului să-și dea demisia.

Citește și: Petrică și lupul, PSD și moțiunea de cenzură

HashtagNews.ro