Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi: Comisia Europeană va verifica canalul Bîstroe

Echipă va face verificări pe canal la 1 martie

Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a declarat că un comitet independent de experți ar trebui să facă măsurătorile necesare pentru a înțelege ce se întâmplă în Canalul Bîstroe, potrivit g4media.ro „Comisia Dunării care are în spate Comisia Europeană, poate să vină cu un comitet de experţi care să propună, la solicitarea României, să propună Ucrainei, astfel încât un independent să meargă să facă măsurătorile pentru a înţelege ce se întâmplă pe Canalul Bîstroe. Pentru experţii Comisiei Europene este complet neclar. Deci, singura metodă este să ne adresăm unei instituţii independente care, cu sprijinul Comisiei Europene, poate să facă măsurătorile acolo. Odată ce facem acest lucru, trebuie să intrăm într-un dialog foarte clar cu ucrainenii, pentru că nu are niciun rost, scopul lor este să îşi scoată produsele pe un coridor către Marea Neagră”, a declarat Vălean.

. Adina Vălean a mai declarat că la 1 martie o echipă a Comisiei Europene va verifica situația de la Bîstroe și un raport va fi finaliza în maximum 10 zile după verificări

  ”Miercurea viitoare, la 1 martie, am o echipă a Directoratului de Transport a Comisiei Europene care va face un tur al tuturor porturilor ucrainene, căreia i-am mărit mandatul, dincolo de evaluarea a ceea ce se întâmplă în porturi (…) pentru evaluarea lucrărilor care se fac în suplimentarea referitoare la Canalul Bîstroe. Vom avea rezultatul acestui raport destul de curând, vorbim de o săptămână, maxim 10 zile, astfel încât lucrurile să fie oficiale”, a adăugat Adina Vălean.

Trei nave ale Administrației Fluviale Dunărea de Jos așteaptă aprobarea pentru a face măsurători pe Canalul Bîstroe, a anunțat ministrul Transporturilor,  Sorin Grindeanu.

 Navele sunt dotate cu echipamente pentru măsurarea adâncimii canalelor navigabile, a precizat ministrul într-o postare pe Facebook.

. Săptămâna aceasta, România şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu indiciile că Ucraina a efectuat lucrări de dragare la canalul Bîstroe, care au efecte într-o zonă de coastă comună, sensibilă din punct de vedere ecologic, şi a cerut să poată verifica zona. Ucraina a anunţat săptămâna trecută că pescajul navelor care traversează prin canalul Bîstroe a fost adâncit de la 3,9 metri la 6,5 metri. România a anunţat că este îngrijorată în legătură cu orice lucrări efectuate pe canalul navigabil prin zona comună a Deltei Dunării, care ar putea ameninţa viaţa sălbatică din patrimoniul mondial UNESCO şi ar încălca tratatele internaţionale de protecţie a mediului. Ucraina susține că nu a încălcat niciun acord prin adâncirea canalului Bîstroe de la Dunăre, pentru a-şi majora exporturile de alimente de la porturile sale fluviale, şi este pregătită să-i arate României activitatea desfăşurată, a anunţat miercuri ministrul adjunct al Infrastructurii din Ucraina, Iuri Vaskov.

Sorin Grindeanu: Trei nave ale AFDJ Galați așteaptă acceptul pentru a efectua măsurători pe Canalul Bîstroe