Accident grav în Dolj soldat cu moartea unei tinere

Alte trei persoane sunt în stare gravă la spital

Accident
Accident sursa foto pixabay

Tragedie pe un drum din Dolj. O tânără de 21 de ani a murit, iar alte trei fete au fost rănite după ce șoferița de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un podeț apoi s-a răsturnat. Un accident grav a avut loc și pe DN1, potrivit romaniatv.net.

Accident cumplit în Dolj. Patru tineri au fost implicați duminică seară într-un grav accident rutier pe DN 54 A, în apropiere de localitatea Călărași, județul Dolj.

 O fată de 21 de ani a murit după ce mașina în care era pasageră a lovit un cap de pod și s-a răsturnat. Șoferița de 19 ani, începătoare, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. Atât ea, cât și alte două tinere, de 23, respectiv 25 de ani, aflate în același autoturism au ajuns la spital în stare gravă. Politiștii fac acum cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Un grav accident de circulație a avut loc și la intrare pe Valea Prahovei. Un autoturism și o autoutilitară s-au ciocnit pe DN1, în localitatea Câmpina.

Șoferul uneia dintre acestea este rănit. Conform IPJ Prahova, un bărbat în vârstă de 39 de ani, care conducea un autoturism pe DN1, când a ajuns în zona lucrărilor de la podul de peste râul Doftana, a intrat în coliziune cu un indicator rutier, ulterior fiind proiectat într-un ansamblu de vehicule, care se afla oprit în coloană pe banda a doua. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celălalt conducător auto în vârstă de 52 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma producerii accidentului rutier, a rezultat rănirea șoferului de 39 de ani. Și tot luni dimineață un bicilist de 61 de ani a fost lovit de o mașină, condusă de un bărbat de 59 de ani, pe DN 64, în județul Vâlcea. În urma impactului, bărbatul a fost proiectat pe sensul opus, unde a fost acroșat de o autoutilitară condusă de un bărbat de 29 de ani, din orașul Băile Olănești. Ușa unei biserici din Maramureș, spartă pentru banii din cutia milei