Mesaj mural în Brașov privind atenționarea asupra consumului de apă

Pictura murală poate fi observată din orice colț al Brașovului

Apa
apa sursa foto pixabay.com

Consiliul Județean Brașov și Compania APA Brașov au demarat o campanie de conștientizare asupra risipei resursei de apă, cu un mesaj comun: „Un rezervor pentru viitor”. Mesagerul este arta murală și creația artistului vizual Alex Baciu de pe bazinul de apă de pe Dealul Melcilor, potrivit g4media.ro.

Conceptul muralului de la Brașov se bazează pe faptul că textul, scrisul în orice formă stilistică, este o particularitate esențială a imaginii, unde ochiul este un procesor eficient  al informației, mai ales sub o formă stilistică de lettering H2O, potrivit lui Alex Baciu

” Îl găsesc cel mai eficient ca impact, atunci când spui APA și transmite ideea de viață. Cuvântul viață are un impact emoțional la nivel uman și cu siguranță se poate traduce în subconștientul nostru ca fiind o responsabilitate continuă față de natură și mediu. În definitiv noi depindem de ele, ele sunt baza creației”, a menţionat Alex Baciu.

Pictura murală poate fi observată din orice colț al Brașovului

„Cred cu adevărat în puterea pe care arta stradală o are în conștientul comunității, nu doar revitalizează spațiile urbane, dar poate inspira, poate determina întrebări la nivelul conștiinței fiecăruia dintre noi, poate încuraja și naște atitudini la nivelul comunității. (…) Ca bonus, noi, autoritatea publică, și artistul vizual am ales să lucrăm cu materiale prietenoase cu mediul”, a spus președintele CJ Brașov, Șerban Todorică.  Potrivit inițiatorilor, arta murală celebrează conștiința comunității prin angajamentul său față de ”Apa curată și sanitație” și ”Acțiune climatică”, cele două obiective de dezvoltare durabilă cu care organizatorii campaniei doresc să familiarizeze populația Brașovului.

Meta lansează o versiune web a Threads