Gabriela Firea: Avem deja peste 2.700 de dosare declarate eligibile în cadrul Programului Național Social pentru Creșterea Natalității

De asemenea, peste 1.000 de vouchere au fost comandate și majoritatea au ajuns sau sunt pe drum către beneficiari

Ministerul Familiei este la zi cu înregistrarea dosarelor transmise din 5 decembrie 2022 și până acum, în cadrul Programului Național Social pentru Creșterea Natalității. Din cele 12.400 de solicitări primite, doar puțin peste 6.200 au fost dosare pentru obținerea sprijinului de 15.000 de lei, a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea: Așadar, puteți trimite în continuare dosarele pentru există resurse financiare suficiente. La finalul săptămânii trecute, echipa Direcției Familie din minister a ajuns la zi cu înregistrarea tuturor dosarelor.

Potrivit ministrului Familiei, a fost un efort zilnic, dar o bucură reacțiile pe care le-a citit în ultimele zile pe grupurile de socializare. Asta nu înseamnă că se reduce ritmul, ci accelerăm pentru analiza dosarelor, transmiterea și semnarea contractelor și pentru comandarea voucherelor.

Gabriela Firea: Avem deja peste 2.700 de dosare declarate eligibile și peste 1.900 de contracte transmise pentru a fi semnate. De asemenea, peste 1.000 de vouchere au fost comandate și majoritatea au ajuns sau sunt pe drum către beneficiari.

„Cuplurile infertile au început deja să folosească aceste vouchere. Până acum, cele mai multe au cheltuit sumele în farmaciile înscrise în program pentru medicamentele necesare începerii tratamentului. Însă, avem și doamne care au realizat deja proceduri de embriotransfer. Din nefericire, avem deja situații în care procedura de fertilizare a fost încheiată fără succes și cuplurile au depus dosarul pentru încă o șansă”, a declarat Gabriela Firea. Ministrul Familiei a anunțat încă de la inițierea acestui program că doamnele și cuplurile se pot înscrie de trei ori într-un an pentru sprijinul de 15.000 de lei/procedură, dacă medicul specialist indică acest lucru. „Așteptăm în continuare dosarele și vă îndemn să citiți cu atenție informațiile de pe pagina de internet a Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. E foarte important să urmați toți pașii din regulament, să trimiteți toate documentele semnate si pe care să scrieți “conform cu originalul” și să folosiți adeverințele oficiale pe care le găsiți pe site”, a declarat Gabriela Firea. Ministrul Gabriela Firea: Salut decizia UEFA de a respinge solicitarea Federației Maghiare de Fotbal ca la meciuri să apară steagul Ungariei Mari