Furtuna Isha a provocat pagube importante în Marea Britanie și Irlanda

Zeci de mii de locuințe au rămas fără curent electric

Furtuna
Furtuna sursa foto pixabay

Trecerea furtunii Isha s-a soldat cu doi morţi pe şoselele din Regatul Unit, zeci de mii de locuinţe fiind făra curent electric de luni, la fel ca în Irlanda. În Irlanda de Nord, un sexagenar care conducea o camionetă şi-a pierdut viaţa duminică seara într-o coliziune în care a fost implicat un alt vehicul şi un copac care a căzut la pământ, a anunţat poliţia, potrivit ziare.com.

În Irlanda, peste 155.000 de locuinţe şi sedii comerciale nu aveau curent electric luni la prânz, potrivit operatorului de reţea ESB, după un vârf de 235.000 luni dimineaţa.

Circa 150 de zboruri – sau 25% din trafic – au fost anulate duminică pe aeroportul din Dublin, însă traficul a putut fi reluat luni dimineaţă. În Irlanda de Nord, 24.000 de clienţi nu aveau curent luni la prânz, potrivit operatorului de reţea. Operatorul a precizat că a restabilit alimentarea cu energie electrică pentru 30.000 de clienţi. Arborii cu ramuri răsucite impresionante din „tunelul” de copaci Dark Hedges, devenit celebru graţie serialului „Game of Thrones”, au fost de asemenea avariaţi. Trei dintre ei au fost doborâţi la pământ de furtună, potrivit unui responsabil al sitului.

 În Marea Britanie 46.500 de clienţi nu aveau încă curent electric luni la prânz, în timp ce 323.000 fuseseră racordaţi, potrivit asociaţiei Energy Network. 

O alertă roşie pentru vânt puternic a fost emisă în timpul nopţii în Scoţia, unde niciun tren nu a circulat luni dimineaţă din cauza copacilor căzuţi pe şine şi a inundaţiilor. De asemenea, zeci de şcoli au fost închise în Scoţia. Potrivit Met Office, agenţia meteorologică din Marea Britanie, în nord-estul Angliei s-au înregistrat vânturi de până la 160 km/oră. Isha este cea de-a noua furtună cu nume din luna septembrie. După Isha, furtuna Jocelyn urmează să aducă ploi şi vânturi puternice în Irlanda şi Marea Britanie marţi şi miercuri. Prima rezervaţie de zimbri din Maramureș, înfiinţată în comuna Băiuţ