Hațeg. Conflict familial terminat în arest 

Un tânăr i-a tăiat braţul unchiului său cu o macetă

Arest
Arest sursa foto pixabay

Un tânăr de 21 de ani, din oraşul Haţeg, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a intrat în casa unchiului său, l-a atacat şi i-a retezat mâna dreaptă cu o macetă, potrivit stiripesurse.ro.

Agresorul este cercetat pentru vătămare corporală şi violare de domiciliu, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Potrivit primelor cercetări, tânărul, aflat sub influenţa alcoolului, a intrat în locuinţă pe timpul nopţii, în timp ce unchiul lui dormea. Înarmat cu o macetă, tânărul a început să-l lovească pe unchiul său în zona capului şi ulterior peste mâna dreaptă, pe care i-a amputat-o de la încheietura palmei. La faţa locului a intervenit un echipaj medical.

El a preluat victima conştientă şi a transportat-o la Spitalul Orăşenesc Haţeg, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală şi violare de domiciliu. În urma probatoriului administrat, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Haţeg a dispus arestarea tânărului pentru o perioadă de 30 de zile. Programul de circulație a metroului și autobuzelor în București de Crăciun și Revelion