Un bărbat din Brașov care a vrut să cumpere o maşină, jefuit de vânzători

Cei trei i-au furat 42.500 de lei, fiind acuzați de tâlhărie calificată

Arest
Arest sursa foto pixabay

Un bărbat care a vrut să cumpere o maşină a fost jefuit de trei persoane, pe o stradă din Braşov, fiindu-i furată suma de 42.500 de lei. Cei trei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, potrivit digi24.ro.

Procurorii au deschis dosar penal faţă de trei persoane, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată

„În data de 19.11.2023, în jurul orei 22:20, o persoană de sex masculin s-a deplasat în dreptul imobilului situat în municipiul Braşov, strada Hărmanului nr. 94, cu scopul de a intermedia achiziţionarea unui autoturism pentru o altă persoană care se afla în Germania la momentul respectiv. Ea avea asupra sa suma de 42.500 lei. Acolo, aceasta s-a întâlnit cu o persoană necunoscută de sex masculin în vârstă de 31 de ani. Aceasta a cerut mai întâi să îi remită suma de bani.

Ulterior, la cererea acesteia din urmă, cei doi s-au deplasat în spatele blocurilor din zonă pentru a-i fi prezentat autoturismul. Moment în care alte două persoane de sex masculin, în vârstă de 33, respectiv 43 de ani, au coborât din autoturism. Prima dintre acestea a ameninţat-o pe persoana vătămată cu un cuţit pentru păstrarea sumei de bani, fără a-i pune la dispoziţie autoturismul pe care trebuia să-l achiziţioneze”, au anunţat procurorii.

Bărbatul a fugit de la locul respectiv, a sunat la 112. Ulterior el a plecat în urmărirea celor trei. 

„Pentru a scăpa de victimă, şoferul a efectuat numeroase viraje pe străzi lăturalnice, fără succes. La un moment dat, au oprit temporar autoturismul. Persoana de sex masculin în vârstă de 33 de ani a ieşit şi a dispărut. Ulterior, pe raza localităţii Ozun din judeţul Covasna, celelalte două persoane au fost prinse de organele de poliţie. Asupra lor nu a fost găsită suma de bani.

De asemenea, după trecerea unei perioade de timp, cea de-a treia persoană a fost prinsă de către organele de poliţie pe raza judeţului Bacău, fără a fi găsită asupra sa suma de 42.500 lei”, au mai precizat procurorii. Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au fost prezentaţi Judecătoriei Braşov care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.Circulaţia pe Podul de la Dunăre, permisă și noaptea începând cu 30 noiembrie