Ministrul Gabriela Firea anunță dezvoltarea sistemului de protecție a copilului: Alți 4.000 de asistenți maternali care vor fi angajați

Potrivit ministrului Familiei, toți cei 11.000 de asistenți maternali vor participa la cursuri de formare profesională.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat dezvoltarea sistemului de protecție a copilului, toți cei 11.000 de asistenți maternali urmând să participe la cursuri de formare profesională, fiind angajați alți 4.000 de profesioniști.

Gabriela Firea: Dezvoltăm sistemul de protecție a copilului

Potrivit Gabrielei Firea, asistenții maternali sunt cea mai bună variantă pentru copiii care nu au șansa să crească în familiile lor, alături de părinți sau de persoane apropiate, această profesie având un rol fundamental pentru evoluția normală a unui asemenea copil.

„Consider că este realmente o șansă ca Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse să poată derula, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, proiectul „TEAM-UP”, finanțat din fonduri europene, care își propune creșterea numărului de asistenți maternali la nivelul comunității și, totodată, a calității sistemului de asistență socială. Scopul este dezvoltarea rețelei de asistenți maternali, ca alternativă viabilă pentru dezinstituționalizare, dar mai ales profesionalizarea asistenților maternali.”, a anunțat ministrul Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.

Ministrul Famiiei a subliniat că vor fi formați toți cei aproximativ 11.000 de asistenți maternali activi, aflați în prezent, în sistem, dar și alți 4.000 de asistenți maternali care vor fi angajați, zilele trecute fiind lansată o licitație pentru contractarea de servicii de organizare de cursuri de formare profesională.

Cursurile de formare profesională vor fi organizate în toată țara, în baza unui program stabilit de ANPDCA

Valoarea totală a achiziției este de aproximativ 155 de milioane de lei cu TVA, fonduri europene asigurate prin Fondul Social European – programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Ofertele pot fi depuse până pe 17 octombrie. Proiectul “TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor POCU/480/4/19/127169” este unul dintre cele mai mari programe pentru dezvoltarea capitalului uman, fiind implementat de ANPDCA în parteneriat cu cele 47 de Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de la nivelul județelor și sectoarelor Municipiului București. Costurile se ridică la 2,65 miliarde de lei, din care contribuția financiară a Uniunii Europene este de 2,24 miliarde de lei.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, cu ocazia vizitei de lucru la Iași: Copiii în situații dificile, problemele tinerilor și ale familiilor, trebuie să fie în atenția tuturor