Un bărbat a descoperit o perlă rară în farfuria cu scoici comandată

El a plătit 14 dolari pentru farfuria cu scoici .

 Descoperire uluitoare făcută de un bărbat din Pennsylvania care a mers să mănânce la un restaurant cu specific pescăresc, potrivit digi24.ro. Scott Overland a găsit o perlă rară, care ar putea valora mii de dolari, într-o porție de scoici comandată la un restaurant. Bărbatul,care se afla cu soția și cei doi copii la restaurant, a găsit scoica în farfurie. 

„Eu am mâncat cele mai multe scoici și spre sfârșit am simţit în gură ceva greu de mestecat. Am crezut că este o coajă sau ceva de genul ăsta, dar apoi m-am uitat și era acest mic lucru violet.””, a povestit Scott Overland. 

Acesta a crezut inițial că este vorba despre o mărgea sau o bomboană, care a ajuns în mâncare din cauza neglijenței bucătarilor

Bărbatul si-a dat seama repede că este vorba de o perlă rară, de culoare mov. Atunci cand a primit farfuria cu scoici, a vrut să o refuze înainte de a observa perla, deoarece scoicile erau garnisite cu ardei iuţi, care nu îi plăceau soţiei sale. Scott Overland a păstrat  perla, pe care vrea să o ducă la un evaluator pentru a-i stabili valoarea.

„Dacă se valorează mult, nu prea ar avea rost să o păstrez, deşi am o fiică de șase ani căreia i-ar plăcea să o aibă.Poate vom face o moștenire de familie specială. Sau va trebui să mănânc în continuare scoici ca să mai găsesc încă una dacă vreau să le transform în cercei.””, a spus Overland.

Pentru porția de scoici, americanul a plătit 14 dolari, dar poate primi pentru perla, câteva mii de dolari, în funcție de culoarea, dimensiunea și locul în care s-a format perla.

ADN-ul unui bebeluș a fost folosit pentru a-l inculpa pe tatăl său pentru o infracțiune comisă în anii 1990