Fetiţă transportată la spital, după ce a fost mușcată de câinele unei familii din Pitești

Poliţia anchetează acest caz

O fetiţă în vârstă de şase ani a ajuns la spital, miercuri seară, după ce a fost muşcată de un câine, în timp ce era împreună cu părinţii într-o vizită, în municipiul Piteşti. Poliţiştii argeşeni fac verificări pentru a stabili împrejurările în care incidentul a avut loc şi pentru a lua măsurile legale, potrivit g4media.ro.

Conform datelor furnizate de Poliţia judeţeană Argeş, incidentul a avut loc miercuri seară, fiind anunţat la Poliţia Municipiului Piteşti prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112.

”În seara zilei de 21 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la faptul că o minoră de 6 ani ar fi suferit leziuni după ce a fost muşcată de un câine, fiind necesar transportul acesteia la spital pentru îngrijiri”, a arătat sursa citată. Primele verificări făcute de poliţiştii Secţiei 1 Piteşti arată că fetiţa se afla în vizită, împreună cu părinţii, la cunoştinţe, copila fiind muşcată de câinele gazdelor. ”Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc şi luarea măsurilor legale care se impun”, transmite IPJ Argeş. Fostul primar Cristian Popescu Piedone va fi pus în libertate