Orlando Teodorovici

Teodorovici n-a votat nici starea de urgență și nici starea de alertă. O recunoaște și se mândrește cu asta. Și cu toate că se mândrește, parcă tot se enervează puțin atunci când e criticat că n-ar fi făcut tocmai ce ar fi trebuit să facă. De vreme ce PSD și-a anunțat cu mult înainte intenția de vota starea de alertă, Gică Contra Teodorovici a făcut tot cum a știut el mai bine, de nu m-ar mira ca în zilele următoare să anunțe că se mută la partidul lui Ponta – parca prea seamănă cei doi în cuget și-n simțiri.

Teodorovici: „Politică din izoletă…

Nu am votat starea de alertă, așa cum nu am votat nici starea de urgență! I-am văzut pe unii că s-au “inflamat” din nou, pentru faptul că am propria judecată și, mai ales, propria decizie! Dacă „marilor” oameni politici tot le pasă de cetățenii și de economia acestei țări, de ce nu au făcut lucrurile așa cum trebuie? Adică să fi făcut legile pentru aprobarea decretului președintelui privind starea de urgență, precum și pe cea referitoare la starea de alertă, pe îndelete, cu o anumită consultare publică și cu o discuție prealabilă cu cei interesați … dacă opoziția tot deține majoritatea în Parlament!!

Lucrurile se fac așa cum se fac azi în Parlament și ne întrebăm de ce sunt valuri de nemulțumiți în rândul cetățenilor, al personalului medical, al companiilor, al pensionarilor, al profesorilor, elevilor, studenților și nu numai.

Cu alte cuvinte … se face “politică din izoletă”!

Este și asta o formulă de protecție în perioadă de pandemie politică, practicată la greu de unii „lideri” care, iată, se luptă cu virusul politic din … izoletă!

Cu o mână protejată cu mănușă, mângâie votul pentru restricțiile impuse cetățenilor în stare de alertă, și cu cealaltă, îi biciuiesc simbolic pe cei care le cer acest vot!!

E un troc sau un blat? Cu siguranță este un adevăr care doare. De aceea, chiar cred că oamenii așteaptă mai mult de la politică și de la politicieni! Mai mult decât un spectacol de vedete cu vendete politice și mai mult decât o piață a negustorilor de voturi.

Sorin Rosca Stanescu spune, în editorialul de astăzi, foarte corect, că „(…) într-o bună zi, cetățenii acestei țări vor înțelege că nu numai greșelile vizibile ale celor aflați la putere sau în opoziție trebuie sancționate, ci și greșelile mai puțin vizibile. Pantomima. Demagogia. Mimarea opoziției. Manevrele politicianiste. Curvăsăraia.”, spune Teodorovici.

Citește și: Vela ne pune să ne alegem 7 prieteni de încredere

#News