Autoritățile din Franţa anunță adoptarea de măsuri dacă retailerii nu reduc preţurile alimentelor

Pe plan global, preţurile cu ridicata la alimente au scăzut, dar retailerii de alimente din Franţa şi furnizorii lor au convenit o creştere medie de 10% a preţurilor în negocierile anuale care au avut loc în martie.

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, s-a angajat să ia măsuri contra retailerilor de alimente dacă aceştia nu transferă către consumatori preţurile cu ridicata mai scăzute, în condiţiile creşterii costului vieţii, potrivit g4media.ro.

Pe plan global, preţurile cu ridicata la alimente au scăzut, dar retailerii de alimente din Franţa şi furnizorii lor au convenit o creştere medie de 10% a preţurilor în negocierile anuale care au avut loc în martie.

Ambele părţi susţin că aceste creşteri sunt necesare pentru a acoperi costurile de producţie mai ridicate. Ministrul Le Maire a cerut în mod repetat în ultimele zile ambelor părţi să redeschidă negocierile pentru a se asigura că se ţine cont de scăderea preţurilor cu ridicata la alimente. „Dacă nu o fac, îi vom convoca la Ministerul de Finanţe şi dacă nu va fi suficient, vom folosi toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a ne asigura că marile companii industriale transferă către consumatori scăderile”, a declarat Le Maire în timpul unei vizite în nordul Franţei. În contextul acordului dintre retailerii de alimente şi furnizorii lor, preţurile la alimente au crescut cu un nivel record, de 15,8% în martie, faţă de perioada similară din 2022.

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut şi în martie 2023, pentru a 12-a lună consecutivă, şi acum sunt cu 20,5% mai mici decât nivelul record pe care l-au atins în urmă cu un an, după invadarea Ucrainei de către Rusia, a anunţat luna aceasta Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). „Nu înţeleg de ce atunci când cresc preţurile firmele le transferă imediat către consumatori, dar când scade preţul grâului, este nevoie de trei luni pentru un declin al preţului pastelor. Este inacceptabil”, a declarat Le Maire. Frații Tate rămân încă o lună în arest la domiciliu