Diana Șoșoacă a ajuns în „groapa cu hiene”

Șoșoacă de la PAUR face live-uri din Senat

Diana Șoșoacă, avocata lui ÎPS Teodosie, ajunsă senatoare din partea Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR) a participat luni, la prima sa ședință din Parlament. Aceasta a făcut un live pe Facebook, așa cum și-a obișnuit deja urmăritorii, cărora le-a transmis că „a semnat condica de prezență” la intrarea în Senat.

„Suntem în plen, în Senatul României. Așa cum v-am promis, o să vedeți tot ce este aici. Hai să vă arăt un pic sala. Pe noi ne-au pus între PSD și PNL. Se păstrează câte un loc liber între parlamentari pentru a se respecta regulile. Interesant. Când intri, trebuie să semnezi condica, nu se mai strigă catalogul”, spune Diana Șoșoacă la începutul unei transmisiuni live pe Facebook.

Șoșoacă nu poartă mască de protecție. După consultările de la Cotroceni, Diana Șoșoacă preciza că are adeverință medicală care îi permite să nu poarte mască de protecție.

Totodată, Șoșoacă a precizat că a primit, la început de mandat, „un laptop, un set cu pix și stilou foarte elegant, regulamente și Constituția, pe care sper ca toți colegii mei să o citească, altfel vor face legi proaste.  Dacă cineva a spus că am venit în groapa cu lei, s-a înșelat. Am venit groapa cu hiene. Parlamentul ăsta este locul în care nimic nu rămâne secret. Totul se aude, totul se înregistrează. Pentru cei care nu fac față stresului chiar va fi o perioadă stresantă”, a mai spus noua senatoare.

Președintele Klaus Iohannis a convocat Parlamentul ales la alegerile din 6 decembrie luni, la ora 12.00.

Citește și: PAUR și-a invalidat primul mandat de parlamentar

#News