Ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, a fost de curând, la cererea acestuia, primit la Bucureşti de către ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, într-o întâlnire de ultimă oră.

Temele discutate de către oficiali au ţinut de cooperarea judiciară internaţională şi de statutul românilor rezidenţi pe teritoriul Marii Britanii, dar şi de cel al britanicilor aflaţi în România, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Expertiza britanică cu privire la recuperarea produselor infracţiunilor şi a cadrului legal privind această politică penală, a atras interesul ministrului Justiţiei.

„Marea Britanie dispune de agenţii dezvoltate pentru recuperarea produselor infracţiunilor şi de legi potrivite care să le dea eficiență. Sunt interesat de această expertiză, pentru ANABI. Agenţia noastră a făcut progrese, dar ar trebui să o echipăm şi cu alte instrumente de lucru pentru găsirea şi recuperarea produselor infracţiunilor, active mobiliare, imobiliare sau financiare plasate în alte jurisdicţii, inclusiv off shore. Plastic spus, ANABI trebuie echipată cu mai mulţi „dinţi”, cu care să „muşte” mai eficient din „prada” dosită în alte state de crima organizată şi de corupţie”, a declarat ministrul.

#news