Vlad Voiculescu (USR) nu vede cu ochi buni „milităria” de la guvern

„Încă un mit - acela al militarului de carieră care își dă viața pentru țară - se va fi dărâmat”

Desemnarea generalului Ciucă, aflat în rezervă, pentru funcția de premier nu este bine privită și primită de cei din USR. Dacă liderul Kelemen Hunor a afirmat că are o „oarecare reținere” în această privință, dar că înțelege înțelege necesitatea acestei numiri, nu la fel stau lucrurile dinspre USR, unde mai multe voci au criticat desemnarea lui Ciucă, ba chiar, s-a făcut o trimitere spre eșecul campaniei de vaccinare, care este coordonată de un militar.

„Aș fi vrut să pot fi mai optimist în condițiile nenorocirilor produse de acest virus și a tensiunii pe care o simțim cu toții în aer. Cine își imaginează însă că o conducere militară (sau a unui militar) înseamnă claritate, ordine, disciplină, eficiență… nu a fost atent nici la campania de vaccinare, nici la Institutul Cantacuzino, nici la felul în care au servit cetățenii acestei țări până acum instituțiile cu #sătrăiți”, a scris Vlad Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

Totodată, fostul ministru al Sănătății în Cabinetul Cîțu, dar și în Guvernul Cioloș, consideră că soluția militară nu este o soluție pentru România sau pentru români, ci una confortabilă pentru președintele Iohannis, despre care Voiculescu afirmă că „nu suportă să fie contrazis și care își închipuie că poate fi primarul României”.

De asemenea, Voiculescu este de părere că „strategic, interes național sau militar vor inunda spațiul public pentru a justifica lipsa de transparență, lipsa de asumare și lipsa de rezultate”, ba mai mult, că după ce această perioadă dificilă, cu multitudinea de crize, va trece „mai mulți români care înțeleg ce se întâmplă vor fi emigrat către țări care au reușit să își consolideze democrațiile civile iar la nivelul întregului popor încă un mit – acela al militarului de carieră care își dă viața pentru țară – se va fi dărâmat”, a concluzionat Vlad Voiculescu.

Rămâne de văzut dacă Guvernul Ciucă, PNL și UDMR, va trece de votul Parlamentului, dar mai ales dacă va reuși să dea jos „milităria” din pod, astfel încât România să iasă din criză într-un timp cât mai scurt, dar mai ales cu ce costuri.  

Citește și: Dragoș Pătraru crede că Iohannis ar trebui acuzat de crime împotriva umanității