Fostul ministru al Culturii, Daniel Breaz, senator de Alba, și-a anunțat demisia din partidul pe care îl descrie ca fiind „slab, incoerent, fără strop de logică”.

„Este atât de frumos să știi unde mergi, să îți cunoști direcția, spunea Samuel Beckett. Îi dau dreptate pentru că mai bine de două decenii am avut o direcție clară, sub umbrela unor principii și obiective cu care am rezonat. O cultură organizațională pe care o înțelegeam și la construcția căreia am pus umărul. PSD a fost un partid care avea întipărit în carta fundamentală a valorilor datoria de a servi interesul public. Iar această dimensiune, corelată cu dorința mea  acel «ce mă mână în luptă», motivația personală – m-au determinat să fac pasul spre politică. Și am crezut că PSD nu va conteni să renunțe la apropierea de cetățean și la creionarea politicilor menite să aducă bunăstare în societate”, a scris Daniel Breaz pe pagina de Facebook.

Slăbiciune, incoerență, ilogic

Breaz a descris în câteva cuvinte ce fel se vede PSD-ul în acest moment.  „Prezentul mă contrazice într-un mod brutal și mi-a înfățișat un PSD slab, incoerent, fără strop de logică în decizii. Un leadership haotic și distanțat de reprezentarea intereselor cetățenilor și a celor care au crezut în acest partid. Nu se mai gândește pe termen mediu și lung, ci doar de azi pe mâine și într-o paradigmă a supraviețuirii personale. S-a renunțat la proiecte pentru folosul societății și s-au pus pe masă calcule ale puterii – un semn al disperării care au îndepărtat partidul de idealuri și obiective înalte.

Toate acestea m-au determinat să închei parcursul politic alături de partidul în care am crezut că pot aduce plus valoare în societate. Din păcate, PSD în formula actuală are vocația de a ajunge un partid insignifiant pe scena politică. Lipsit de mentalitatea învingătorului și cu acute semne de victimizare, cultura organizațională actuală a privat partidul de elementul esențial pentru o construcție sănătoasă: încrederea. Iar această realitate o vedem nu numai noi, cei care am crezut în PSD, ci și votanții noștri. Cum să mai aibă, la rândul lor, încredere în noi?”, a mai scris Breaz.

„Nu mai pot să accept să fac parte dintr-un partid lipsit de identitate, fără principiile în care am crezut și distanțat, considerabil, de binele societății. Partidul are nevoie de un suflu nou, de direcție, de strategii coerente nu de stratageme gândite în afara forurilor statutare. Iar acestea nu vor prinde contur cu leadershipul actual.

Continui să cred că politica este în slujba cetățenilor, nu în cea a jocurilor de putere fără sens și cu un singur scop: cel personal”, a concluzionat fostul ministru al Culturii.

Congresul PSD va avea loc, online, sâmbătă, iar în cadrul acestuia se va desemna președintele social-democraților.

Citește și: Gabriela Firea, despre Congresul PSD: „Mereu este loc de mai bine”

#News