Gabriela Firea
Gabriela Firea- pag de FB

Gabriela Firea trage un semnal de alarmă privitor la oprirea construcției Spitalului Metropolitan din București, unde primele lucrări au început acum doi ani de zile, în timpul mandatului ei. 

Gabriela Firea susține că noul spital era necesar, ținând cont de nevoia pe care o aveau pacienții din București și județele limitrofe

Într-o postare pe pagina de Facebook, Gabriela Firea dezvăluie că firma care construiește spitalul, una din companiile municipale, a fost băgată în faliment, motiv pentru care nu mai poate lucra. Fostul primar aduce argumente împotriva unor afirmații ale lui Nicușor Dan, afirmând că o asemenea construcție nu poate fi finalizată în decurs de un an de zile, așa cum ar vrea actualul primar. Spitalul Metropolitan urma să fie construit în cinci ani, costurile fiind multianuale, a precizat Gabriela Firea.

Gabriela Firea mai susține că de doi ani consilierii generali PSD au propus acordarea unui stimulent financiar, în valoare de 500 de lei, pentru personalul TESA (tehnic, economic și social-administrativ) și personalul de deservire din spitalele Capitalei

Aceste categorii de angajați au fost pe nedrept discriminate din cauza inechităților salariale, a blocării creșterilor salariale și a lipsei stimulentelor pe perioada pandemiei, susține Gabriela Firea, care subliniază că proiectul a fost depus de trei ori dar niciodată nu a ajuns pe ordinea de zi a Consiliului General. Fostul primar general solicită introducerea proiectului la vot în următoarea ședință CGMB, ajutorul fiind crucial pentru salariații din spitale.

Firea dezvăluie că Spitalul Metropolitan, proiectul echipei Firea, este BUN și ar avea nevoie doar de o mică “reevaluare”, fiind în realitate vorba despre realizarea unor studii de fezabilitate care să fie făcute de către specialiștii în consultanță , apropiați de Nicușor Dan

 „Din păcate, visul s-a spulberat pentru că actualul primar general a pus cruce proiectului, încă de la început. Pentru Nicușor Dan, este “absurd” să lucreze ceva acolo! Trist… Primarul general se ține de cuvânt! Pe șantier, acum bate vântul! Utilajele nu sunt la treabă și nici nu vor fi prea repede. Ce spune Nicușor Dan despre costurile spitalului, că sunt cât bugetul pe un an al primăriei, este o exprimare pentru neștiutori, tipică primarului general. Revenind la Spitalul Metropolitan, vă amintiți cum mă înfierau pe tema acestui proiect în campania electorală? Că nu există documente, că e făcut pe genunchi, că nu e bună locația și așa mai departe. Ei bine, după ce au ajuns în primărie, prin furt, s-au răzgândit. Sunt și unele voci din noua echipă care spun că nu au mai văzut un studiu de fezabilitate atât de complex. Susțin ferm tot ce ține de acest proiect și documentația lăsată în Primăria Capitalei este completă și nu are nevoie de modificări fiind rezultatul muncii unei echipe complexe. Liderul a fost un arhitect francez, născut în România, și care a lucrat la construcția de spitale în Franța. Primarul general și partidele care-l susțîn, USR și PNL, să se uite în ochii bolnavilor și să le explice de ce la Spitalul Metropolitan nu au continuat lucrările începute în 2020. Chiar nu e nevoie de o nouă clădire pentru a muta secții din spitalele cu risc seismic? ” a scris Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.

Ministrul Gabriela Firea a oferit noi detalii despre cazul bebelușului repatriat din Danemarca: Drepturile fiecărui copil trebuie apărate!