Politist
Politist sursa foto pixabay

Un agent de poliţie din Prahova, care activa în cadrul formaţiunii rutiere, a fost prins în flagrant primind suma de 700 de lei mită, a comunicat Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). Procurorii l-au prezentat instanţei de judecată care a emis pe numele său mandat de arest la domiciliu, potrivit ziare.com.

Iniţial, poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore. Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

„Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Prahova, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au realizat, în data de 19 martie 2024, o acţiune de prindere în flagrant a unui agent şef principal de poliţie din cadrul formaţiunii rutiere a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de luare de mită.

În fapt, acţiunea de flagrant a surprins momentul în care agentul de poliţie a primit suma de 700 de lei cu titlu de mită pentru a nu dispune măsurile legale referitoare la constatarea unor contravenţii la regimul rutier.

Anterior, în acelaşi dosar, s-a constatat săvârşirea unei fapte similare de luare de mită, ocazie cu care agentul a primit 300 de lei, tot în scopul neaplicării unei sancţiuni contravenţionale pentru o abatere săvârşită în trafic”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, joi, 21 martie, de Direcţia Generală Anticorupţie.

Agentul de poliţie a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a decis ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu, mandatul emis fiind valabil pentru 30 de zile.Percheziții la traficanții de țigări din vestul României