Deocamdată, la noi, mediul rural a fost cât de cât ferit de coronavirus. Că mulți dintre ei sunt bătrâni și ajung mai rar la oraș, nu le mai arde de cumpărături în supermarket, se mulțumesc cu magazinul din sat, adunările, dacă le fac, le fac în fața porții sau la barul comunitar, dar sunt ei, între ei, fără elemente exterioare.

Cumva, ruralul a fost, până acum, protejat. Nu iese nimeni, nu intră nimeni. Un soi de auto-izolare, fără să le-o ceară nici autoritățile, nici nevoia. Până acum. Și, probabil, încă vreo 2 săptămâni de aici încolo.

De ce? Cum de ce? Păi, în 2 săptămâni, vine Paștele.

De ce populația rurală e mai în vârstă? Pentru că ăia mai tineri sunt plecați. La oraș, sau în alte țări. Dar, de Paște, toți ăștia mai tineri își aduc aminte că Paștele e o sărbătoare care trebuie celebrată în sânul familiei, și-ncep exodul în sens invers.

Că, pentru român, familia e foarte importantă. Mai ales de sărbători. Păi, cum să nu ciocnească el un ou roșu cu cumnatul, cuscrul, socrul și nașul? Cum să nu se-nfrupte din bunătăți naturale și ca la mama acasă? Cum să rateze una din cele 3 ocazii pe an de a-și vedea neamurile? Neamurile se văd, tradițional, de Paște, Crăciun și, în funcție de concediu, în lunile de vară.

Ce contează că rudele sunt bătrâne și tu vii dintr-un loc potențial de risc, potențial infectat/purtător de coronavirus? Ce contează că poți împrăștia peste tot în drumul tău un virus care, pentru categoria rurală de vârstă poate fi letal? Ce contează că ți s-a spus să stai în carantină, să nu înmulțești numărul îmbolnăvirilor?

Nu contează! Contează că vine Paștele, și Paștele se sărbătorește în familie și, în plus, de aia e familie: să împărțiți tot. Chiar și virusurile!

Mii de români se întorc, zilele astea, din zone roșii. Unii sunt băgați direct în carantină, alții sunt sfătuiți să se auto-izoleze la domiciliu. Sper să se fi gândit la perioada de 14 zile de carantină, pe care s-o și respecte, și de asta să fi venit mai devreme acasă. Ca să poată sărbători Paștele cu toții, după izolare conștiincios respectată. Cumva, mă îndoiesc.

Virusologul Molnar Geza spune că, în contextul actual, încă stăm bine. ”Dar…, dar, cunoscând obiceiurile şi disciplina populaţiei României, după Paşti, la 7-14 zile vom mai avea un vârf, fără nicio discuţie. Pentru că de sărbători mulţi vom năvăli în mediul rural, vom avea întâlniri, reuniuni familiale, rude etc.

Sub acest aspect, din păcate ne aşteptăm şi la ruralizarea acestor cazuri, la apariţia lor şi la sate, pentru că acum marea majoritate sunt în urban. Însă, în mediul rural nu va fi de proporţii mari, dar vor fi izbucniri familiale sau de comunitate, izolate.

Dar să nu uităm că populaţia rurală din România este îmbătrânită. Deci, aici trebuie să te aştepţi inclusiv la apariţia cazurilor cu indice de gravitate mare şi, din păcate, inclusiv la decese. Şi nu numai în rural, ci în general vorbesc.”

Cu alte cuvinte, nu ne îmbolnăvește coronavirusul, cât ne îmbolnăvim noi pe noi. Cu bună-știință, cu un plan stabilit pas cu pas, cu inconștiență.

Știu. Paștele e o sărbătoare de familie. Știu, unii chiar nu au cum să-și vadă mai des familia. Știu, e un sacrificiu să stai departe de cei dragi. Dar. Dacă ții la ei așa cum spui, dovedește-le stând acasă. Nu-i expune unor riscuri inutile. Sărbători vor mai fi. Depinde doar de noi câți dintre noi vom mai fi acolo, să le petrecem.

Citește și: Cât se plătește statul acasă cu copiii

#News