Hai, mă, c-avem cifre: PNL – 38%, PSD – 27% și USR – 14% – cam astea ar fi cifrele ultimului sondaj de opinie realizat în luna februarie de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) la nivel național despre intenția de vot la alegerile parlamentare 2020.

Par puțin cam umflate cifrele pe culoarul PNL, dar n-avem de unde ști cu cine au vorbit la telefon cei care au făcut sondajul. Poate au dat mai mult de pnl-iști înrăiți. Dar, dacă în momentul de față PNL-ul chiar are 38%, am vaga impresie că, în lumina întâmplărilor recente, raportul de putere se va schimba. În ce direcție, iar n-avem de unde ști pentru că, în momentul în care am spus că circ mai mare decât când era guvernul PSD nu se poate, hop! reîncepe telenovela.

PSD-ul anunță că vrea să se reformeze din rădăcini. Să redevină partidul onest și de stânga care ar fi trebuit să fie de la bun început. Asta nu înseamnă că nu cochetează cu PRO România, despre care Ponta spune că e un partid onest și de stânga, cum a fost odată și dup-aia n-a mai fost, PSD-ul. Dar flutură din gene unul înspre altul, poate-poate pun de un partid mai de stânga și mai onest cum n-a fost niciodată vreunul. Nu-i menționăm pe cei câțiva care au plecat dintr-o parte în alta de atâtea ori încât, până termini de citit asta, s-au mai mutat de câteva ori.

PNL-ul îl ceartă pe USR, că nu e băiat salon, și nu-i respectă deciziile și că de ce îl atacă de parcă ar fi de partea PSD. Păi nu și-a respectat el toate promisiunile? Nu a încercat și reorganizarea alegerilor, și eliminarea pensiilor speciale, și desființarea Secției Speciale? Ce, e vina lui dacă PSD-ul și Avocatul Poporului îi bagă bețe-n roate? Ar fi putut să le gândească mai cu cap, să le facă inatacabile, da` hai, mă, USR, nu fi așa de rău, e prima dată după mult timp când suntem la guvernare, de unde să știm cum se face?

Cât despre faptul că a propus, susținut și numit (într-un final, prin stiloul lui Iohannis) procurori-șefi la Parchetul General și DIICOT fără avizul pozitiv al CSM… Hai, mă, avizul ăla CSM era obligatoriu pentru PSD, că știm că voiau să distrugă justiția, noi știm mai bine. Avizul ăla e așa, doar consultativ, că doar n-o să ne împiedicăm acum, și-o să ieșim în stradă, pentru o chestie minusculă, nu? Hai, USR, nu mai fi supărat, că semeni din ce în ce mai mult cu PSD-ul!

De cealaltă parte, USR-ul e supărat. Și pe PSD, și pe PNL și, dacă-și dă interesul mai tare, se supără și pe PLUS, și pe votanți, și pe toată lumea, și-și ia jucăriile și pleacă. Nimeni nu-l ia în serios, nici măcar când încearcă să sublinieze chestii evidente gen traseismul politic (și-n PNL se practică, cu toate că se băteau cu pumnul în piept că ei niciodată), legile justiției călcate (în continuare) în picioare (dublu standard penelist) sau faptul că se vorbește mult și nu se face nimic concret, în nici un domeniu. Dar cine să-l ia în seamă, când se comportă ca un smiorcăit?

De asta zic: indiferent de procentele date acum de orice sondaj de opinie, alegerile parlamentare (și locale) o să fie foarte interesante: niște pesediști înrăiți vor vota în continuare partidul lor de suflet, cei nehotărâți dacă PNL-ul mai merită un vot, s-ar putea să stea acasă, useriștii nu știu dacă sunt îndeajuns de mulți pentru a schimba ceva. Până atunci, să stăm relaxați și să ne bucurăm de circ, pentru că măcar la asta se pricep cu toții foarte bine.

Citește și: Cum ar putea să arate noua gașcă PSD?

#News