Simona Halep a reacționat la dispariția lui Shuai Peng

WTA amenință cu boicotarea turneelor de tenis din China, SUA se arată îngrijorată în cazul sportivei

Simona Halep se numără printre persoanele publice care au reacționat în cazul jucătoarei de tenis Shuai Peng, care este dispărută după ce a făcut cunoscut faptul că a fost violată de un înalt oficial chinez, vicepremierul Zhang Gaoli – care din 2013 până în 2018 a fost unul dintre cei mai puternici şapte politicieni ai Chinei.

„Peng Shuai, vreau să știi că noi, colegele tale, suntem alături de tine! Mă gândesc la tine și sper că ești bine!”, a transmis Simona Halep pe contul său de Twitter.

De altfel, pe #WhereIsPengShuai, hashtagul dedicat sportivei din China, numeroși sportivi, nu doar jucători de tenis, au reacționat, cerând să afle unde este Shuai Peng.

Shuai Peng (Twitter)

Mai mult, oficialul WTA, Steve Simon a dat un ultimatum Chinei, ultimatum ce a venit în urma unei declarații făcute de televiziunea chineză, care susține că îi aparține sportivei, și potrivit căreia aceasta ar fi în siguranță.
„Declarația făcută astăzi (n.r. miercuri) de presa de stat chineză cu privire la Peng Shuai nu face decât să îmi ridice îngrijorarea cu privire la siguranța ei și locul în care se află.  Îmi este greu să cred că Peng Shuai a scris de fapt e-mailul pe care l-am primit sau crede ce i se atribuie. Peng Shuai a dat dovadă de un curaj incredibil în a descrie o acuzație de agresiune sexuală împotriva unui fost oficial de rang înalt din guvernul chinez. WTA și restul lumii au nevoie de dovezi independente și verificabile că ea este în siguranță. Am încercat în mod repetat să ajung la ea prin numeroase forme de comunicare, fără niciun rezultat. Peng Shuai trebuie să aibă voie să vorbească liber, fără constrângere sau intimidare din orice sursă. Acuzația ei de agresiune sexuală trebuie respectată, investigată cu deplină transparență și fără cenzură. Vocile femeilor trebuie auzite și respectate, nu cenzurate sau dictate”, se arată într-un comunicat al WTA.

„Este important să avem mai multe probe despre locul în care ea se află şi dacă este bine. Iar noi cerem imediat ca o anchetă să fie desfăşurată în deplină transparenţă privind mărturiile sale de agresiune sexuală. Vrem să subliniem că este important să ştim unde se află şi starea în care se află, să ştim cum este, dar la fel de importantă este o investigație în acest caz”, a transmis un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat pentru Drepturile Omului, Liz Throssell, în cursul unei informări de presă la Geneva, relatează Digisport.

Casa Albă a cerut Chinei să „furnizeze dovezi independente şi verificabile” despre locul şi siguranţa sportivei.

De altfel, sunt acuzații la adresa Chinei și în privința încălcării drepturilor omului, iar în acest context mai multe țări au anunțat inclusiv boicotarea Jocurilor Olimpice de iarnă, de la Beijing, din 2022.

Citește și: Trump, încă doi ani de suspendare pe Facebook