Alimente
Alimente. Sursa foto: realitatea.net

Unele produse alimentare, care au un termen lung de valabilitate, pot fi consumate și după expirarea acestuia, dar consumatorii sunt sfătuiți să analizeze în primul rând aspectul acestora. Din această categorie de produse fac parte pastele, bomboanele de caramel, conservele (recipientele în care se află nu trebuie să fie umflate), mierea, alimentele congelate, cerealele și ouăle, a explicat nutriționistul Nata Goncear. Potrivit acesteia, consumul unor alimente conservate este sigur după termenul de expirare, dar consumatorii trebuie să fie atenți la anumite aspecte. Persoanele care doresc să consume alimente expirate, în primul rând ar trebui să acorde o atenție deosebită aspectului acestora, avertizează nutriționistul Goncear, altfel existând pericolul apariției unei intoxicaţii severe, potrivit romaniatv.net.

Doar alimentele cu termen lung de valabilitate pot fi consumate, după expirarea termenului, fără să existe pericolul apariției unui toxiinfecţii alimentare

Potrivit nutriționistului Nata Goncear, perioada de valabilitate minimă a alimentelor și perioada în care acestea pot fi consumate diferă uneori foarte mult. Nutriționistul avertizează că pâinea mucegăită, carnea, chiar și cea care are un miros vag de vechi, produsele lactate acre sau dulciurile care au pe suprafaţa lor cu un uşor strat albicios, ar trebui să fie scoase imediat din alimentația zilnică. Aceste produse alimentare pot afecta sănătatea organismului chiar dacă au suferit un tratament termic secundar. Potrivit nutritionistului, doar produsele cu termen lung de valabilitate pot fi încă consumate după expirarea termenului de valabilitate.

Pastele făinoase uscate pot fi păstrate în cutii închise 1-2 ani după expirarea termenului de valabilitate inscripționat pe pachet

Indiferent de termenul de valabilitate inscripționat pe ele, pot fi folosite ouăle în termen de 3-5 săptămâni de la data cumpărării. Carnea proaspătă rezistă mult mai mult față de termenul de valabilitate, dacă este congelată imediat după achiziție. Laptele poate fi păstrat la frigider cu până la 5 zile mai mult decât termenul de valabilitate înscris pe ambalaj. Pungile nedesfăcute de legume și fructe congelate pot rezistă cu 8-10 luni mai mult decât termenul înscris de producător pe ambalaj. Dacă este păstrat la frigider fără să fie deschis, iaurtul rezistă cu 2-3 săptămâni mai mult decât termenul înscris pe ambalaj. Unele condimente, cum sunt muștarul și ketchup-ul, pot rezista cu 1-2 ani peste termenul de valabilitate, dacă sticlelele sunt păstrate nedeschise.

Semnele deshidratării includ sete extremă, dureri de cap