Guvernul va adopta la începutul săptămânii viitoare, în prima ședință, proiectul de lege prin care va stabili data alegerilor locale ca fiind 27 septembrie. Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că în condițiile actuale de răspândire a COVID-19 nu se pune problema ca alegerile locale să nu se poată desfășura la data amintită și i-a îndemnat pe români să respecte în continuare regulile și să se protejeze în contextul în care riscul de transmitere a noului coronavirus în comunitate a crescut semnificativ în ultima perioadă.

„După promulgarea legii de prelungire a mandatelor aleșilor locali, adoptată de Parlament la începutul acestei săptămâni, în ședința de Guvern de săptămâna viitoare vom adopta proiectul de lege prin care vom propune data alegerilor, 27 septembrie, și, evident, o serie de alte măsuri, dintre care unele măsuri sunt legate și de o protecție a persoanelor implicate în procesul electoral.

La nivelul actual de răspândire, cu siguranță se vor organiza alegeri la data stabilită. Dar am convingerea că până pe 27 septembrie lucrurile se vor îmbunătăți semnificativ”, a spus Orban, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Suceava.

În acest an, alegerile locale nu s-au putut derula la termen, adică în luna iunie, din cauza pandemiei de coronavirus. Parlamentul a decis, luni, prelungirea mandatelor aleșilor locali până la 1 noiembrie, iar legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Citește și: Alegerile locale ar putea avea loc în ultima duminică din septembrie

HashtagNews.ro