Bărbat mort în urma unei coliziuni între trei mașini

Patru persoane au ajuns la spital în stare gravă

Un bărbat de 58 de ani a decedat, iar alte patru persoane, între care şi doi copii, au ajuns la spital, vineri seara, în urma coliziunii a trei autoturisme pe principala arteră de circulaţie din municipiul Râmnicu Vâlcea, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, persoana decedată a fost găsită încarcerată şi extrasă inconştientă

Ea a fost declarată decedată de către echipajele medicale de la faţa locului după efectuarea manevrelor de resuscitare. „Echipajele operative sosite la faţa locului au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme şi cinci ocupanţi (trei adulţi şi doi minori), dintre care un adult încarcerat. Persoana a fost extrasă, inconştientă, şi a fost predată echipajelor medicale, care au început manevrele de resuscitare.

Cei doi copii, unul care prezinta politraumatism şi celălalt fără mărci traumatice, însoţiţi de mama acestora (rănită uşor), au fost preluaţi şi transportaţi la UPU Vâlcea de către echipajul SMURD

Echipajul SAJ a preluat şi transportat la UPU o victimă de sex masculin, cu politraumatisme. Din nefericire, cu toate eforturile depuse, cea de-a cincea persoană, de sex masculin, a fost declarată decedată de către echipajul SAJ”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru. Traficul pe Calea lui Traian este blocat total, în zonă poliţiştii efectuând cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.