Seceta
Seceta sursa foto pixabay

Planeta va fi „în pragul colapsului” după 2023, după ce s-au doborât recorduri în materie de poluare, încălzire globală şi concentraţii de gaze cu efect de seră, potrivit g4media.ro.

Acest lucru avertizează un nou raport al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, aflată sub egida ONU.

Au fost doborâte recorduri pentru căldura oceanelor, creşterea nivelului mării, retragerea gheţarilor etc. 2023 a încheiat cel mai fierbinte deceniu înregistrat vreodată, împingând planeta „pe marginea prăpastiei”, a avertizat marţi ONU. Raportul Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM) arată că au fost doborâte şi, în unele cazuri, „spulberate” recorduri în ceea ce priveşte nivelul gazelor cu efect de seră, temperaturile de la suprafaţă, temperatura şi creşterea acidităţii oceanelor, creşterea nivelului mării, extinderea banchizei din Antarctica şi retragerea gheţarilor.

Planeta este „în pragul colapsului”, în timp ce „poluarea cu combustibili fosili provoacă un haos climatic fără precedent”, a avertizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

„Mai este încă timp pentru a arunca oamenilor şi planetei un colac de salvare”, a spus el, dar trebuie să se ia măsuri „acum”. Raportul confirmă că anul 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, cu o temperatură medie la suprafaţa globului de 1,45°C peste nivelul de referinţă din perioada preindustrială. „Fiecare fracţiune de grad de încălzire globală are un impact asupra viitorului vieţii pe Pământ”, a avertizat şeful ONU.

„Criza climatică este PROVOCAREA definitorie cu care se confruntă omenirea şi se combină inexorabil cu o criză a inegalităţii, aşa cum reiese din creşterea insecurităţii alimentare, din deplasările de populaţie şi din pierderea biodiversităţii”, a arătat secretarul general al OMM, Celeste Saulo.

Când are loc echinocțiul de primăvară 2024