Rovana Plumb (Foto: Iulia Kelt)
Rovana Plumb (Foto: Iulia Kelt)

Dacă acum ceva timp, Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, se lăuda că are de gând să facă curățenie în PSD, astfel să scape de oamenii care pe timpuri îi întindeau covoare roșii lui Liviu Dragnea, iată că acesta a făcut un pas în acest sens, retrogradând-o pe Rovana Plumb din fruntea PSD Dâmbovița și alegându-l în locul acesteia pe deputatul Corneliu Ștefan.

Duse sunt vremurile în care doamna Plumb se afișa pe la celebrele mitinguri cu scop electoral „dragniene”, în care făcea stand-up comedy cu iz de gospel american, strigând „Asta e țara lui Liviu Dragnea!” (la Galați), și așteptând ca publicul să repete după aceasta. Astăzi aflăm că aceasta a fost retrogradată la gradul de simplu membru de partid, pierzând șefia Dâmboviței.

Cu toate că a pierdut, Rovana Plumb nu s-a dezmințit nici de această dată de la show-uri, declarând: „să ieșim mai întăriți, mai uniți, în așa fel încât să facem lucruri bune în continuare”, în stilul propagandistic al unui mare maestru de ceremonii, ce a consacrat-o.

La rândul lui, noul șef al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a ținut și el o serie de declarații, după noua investire în scaunul dâmbovițean pesedist:

„Astăzi împlinesc 19 ani de când sunt colegul dumneavoastră. Am plecat de la funcţia de preşedinte de organizaţie de tineret, am fost vicepreşedintele organizaţiei judeţene, iar până anul trecut am ocupat funcţia de preşedinte executiv la Dâmboviţa. (…) Declinul organizaţiei a început din toamna 2018 când preşedintele de la acea vreme a fost interceptat şi apoi exclus. În mai 2018 am avut europarlamentare, PSD a obţinut cel mai prost scor din istoria PSD Dâmboviţa, totul a culminat cu alegerile prezidenţiale, când am pierdut şi primul şi al doilea tur. De atunci, noi am dorit resetarea organizaţiei. A venit momentul să dăm organizaţiei ceea ce a început să îi lipsească: unitate în adevăratul sens al cuvântului, nu doar declarativ”, a declarat Ștefan.

#News