Cristian Seidler, despre Diana Șoșoacă. „Din asta trăiește, din atenția pe care o atrage prin aberații”

Aflată în plin scandal internațional, senatoarea Șoșoacă acuză „Serviciile” de furtul „genții de demnitar”

Cristian Seidler, deputat USR, a reacționat dur, după ce senatoarea Diana Șoșoacă a afirmat că i-a fost furată „geanta de demnitar”, în care avea tableta și laptopul, fiind vizate secretele de stat pe care aceasta le-ar fi avut în respectivul laptop. Mai mult, Diana Șoșoacă suspectează că a fost mâna „serviciilor secrete”, fapt care l-au detemininat deputatul USR să afirme, la Realitatea Plus, că Șoșoacă  „este un parlamentar aberant” .

„Dânsa susține că avea secrete pe acea tabletă. Să vă spun ce informații conțin tabletele parlamentarilor: ce am votat, ceea ce este public, textele de legi supuse votului și proiectele de legii, ceea ce este tot public, adică nu avea ce secret să i se fure, dar, evident, este una dintre aberațiile pe care le vehiculează în spațiul public, o doamnă care cere atenție pentru că din asta trăiește, din atenția pe care o atrage prin aberații, pentru că efectiv aberează, îmi asum ceea ce spun, în formă repetată, ca la infracțiune” a afirmat Seidler, într-o ediție specială, la Realitatea Plus.

„Serviciile” te ridică, tot ele te coboară

Dacă în urmă cu ceva vreme, Diana Șoșoacă susținea că a fost ajutată de „Servicii” pentru ca partidul pe listele căruia a candidat la alegerile parlamentare să aibă succes, de data aceasta, senatoarea îi suspectează pe cei din „Serviciile Secrete” că i-au furat „geanta de demnitar”, cea în care se aflau tableta STS și laptopul de demnitar.  „Serviciile Secrete. Mie mi se pare totul cusut cu ață albă, inclusiv această încercare de denigrare a mea, prin intermediul unor așa-ziși jurnaliști internaționali”, a declarat Diana Șoșoacă.

 Aceasta a menționat că pe laptopul de demnitar, care este urmărit, avea inițiative legislative în lucru. „Să vă spun că una pe care o aveam era despre răspundrea magistraților. Interesant. Și se știa de acest lucru. Este o lucrare de amploare, lucrez la ea de vreo 4 luni de zile”, a afirmat senatoarea independentă, citată de Știrile Pro TV.

Șoșoacă, victorie în fața Senatului

În luna aprilie, Diana Șoșoacă a făcut scandal cu „Scântei” (n.r. Iulia Scântei, sefa Comisiei Juridice la acea vreme)  în fața Comisiei Juridice din Parlament, unde aceasta urma să fie audiată înainte de a fi sancționată pentru comportamentul manifestat în Senat. Astfel, senatoarea nu a mai putut, în mod oficial, să reprezinte Senatul, pentru trei luni. A făcut contestație împotriva acestei decizii, însă plenul Senatului a respins contestația. Lucrurile nu s-au oprit aici, căci senatoarea, care la bază este avocat, a contestat această decizie în instanță.

Vineri, 17 decembrie, Curtea de Apel București a respins „excepția neîndeplinirii procedrii prealabile, invocată de pârât (n.r. Senatul României), ca neîntemeiată”. Astfel, a fost anulată Hotărârea nr.13/26.04.2021 a Biroului Permanent al Senatului. „Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a se depune, în caz de formulare, la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal”, se arată în minuta instanței.

Un motiv de bucurie pentru senatoarea Diana Șoșoacă, ce și-a postat pe contul său de socializare, cu litere mari, ca un strigăt, victoria în fața Senatului, dar și recunoștința completului Curții de Apel, pe care îl caracterizează ca „profesionist, independent” și care „a respectat principiul imparțialității și nu s-a lăsat influențat de presiunea politică a cazului”.

Citește și: Șoșoacă susține că a fost ajutată de „Servicii”