Profil de candidat – Daniel Ghiță, pentru Camera Deputaților, din partea PSD

Daniel Ghiță e cunoscut publicului larg mai cu seamă pentru calitatea mușchilor, decât pentru calitățile sale politice. Cu toate că PSD nu a fost prima sa opțiune politică, înainte de a se înfrăți cu social democrații, fiind membru al Partidului România Unită, o formațiune politică obscură care a dispărut „ca măgarul” în neantul ceții, Ghiță se visează acum deputat, la categoria supergrea, de partea „gecilor roșii”.

Din ringul K1, în ringul din plen

„The Savage Samurai”, sau așa cum îl alintă iubitorii sportului pe Ghiță, intră în lupta electorală cu speranța că-și va face knock-out adversarii. De altfel, Daniel Ghiță vizează o anumită categorie de votant, cea totalmente reticentă ideii de mască și de protecție. În mod cert, nu vorbim despre nicio strategie electorală de tip „Dragnea”, ci de comentarii venite din convingeri, survenite firește, din pricina lipsei de informație, nu neaparat a „mișelismului”. Ghiță este, până la urmă, doar un fost sportiv, nu vreun savant. Chiar și-așa, părerile sale sunt luate „de bune”, contrate pe alocuri, ridicate în slăvi de cele mai multe ori – dacă este să urmărim șirul de comentarii laudative de pe pagina sa de Facebook.

PSD a încercat în ultimele săptămâni să se desprindă de trecut și să renunțe la nume controversate de pe listele pentru viitorul Parlament. A renunțat la cei care au modificat legile justiției, sau la aripa ultra-naționalistă reprezentată de Liviu Pleșoianu care nu a mai prins un loc pe liste. De asemnea, liderii partidului au convins nume din zona de sănătate să se alăture PSD. Astfel, pe liste au ajuns Alexandru Rafila sau Adrian Streinu-Cercel, personalități vizibile în perioada crizei COVID, care au promovat măsurile de protecție și de siguranță anti-Covid.

Digi24.ro, octombrie 2020

Fostul luptător Daniel Ghiță, pus de PSD pe lista pentru Parlament. Pe Facebook scrie că masca este „botniță” și scade imunitatea

Digi24

Titlurile lui Ghiță, de pe vremea când bătea mai mult cu pumnii și mai puțin cu gura

  • 2012 It’s Showtime Campion Mondial categoria grea
  • 2010 K-1 World Grand Prix 2009 din Tokyo Finalist în primii 16
  • Campion Local Kombat la categoria grea
  • 2005 WKN European Thai-boxing Campion la categoria grea
  • 2002 Campion European de Muay Thai în Portugalia
  • 2001 IFMA World Muay Thai Championships medaliat cu Bronz (+91 kg)
  • 2000 Campion European de Muay Thai în Germania

Rafila este convins că „domnul Daniel Ghiță” va folosi masca

Cu toate că Alexandru Rafila i-a condamnat de fiecare dată vehement pe cei ce refuză să poarte masca sanitară, de data aceasta pare să lase de la el, sugerând că Daniel Ghiță va purta, până la urmă, masca. De unde se poate trage o singură concluzie: PSD și-a ales strategic unii candidați pentru alegerile parlamentare pe București, însă strategia s-a terminat la granița cu județul Ilfov, acolo unde singura opțiune la care s-au mai putut gândi a fost luptătorul K1.

„Cred că o să reușim să îl convingem și să înțeleagă și să îi demonstrăm că mască e protectoare, măcar din respect. Trăim într-o societate și dacă respectăm regulile societății, indiferent dacă credem sau nu în ele, este suficient. Eu sunt convins că domnul Daniel Ghiță va folosi masca, din convingere sau din respect pentru legislație sau pentru regulile sociale”

Alexandru Rafila

Declarația medicului Alexandru Rafila a venit ca răspuns postării de pe Facebook a lui Daniel Ghiță, în care afirma că restricțiile actuale sunt parte dintr-un plan „diabolic de dezumanizare”.

„Suedezii nu au avut carantina, amenzi, nu poarta masca și nu sunt victimele unor găști DSP și un GuWerner incompetent! Dacă scade imunitatea, rata mortalității este mai mare. Purtând masca asta se întâmplă: scade imunitatea! (…)  Acum, restricții și ne este interzis sa mergem la Bisericii, ca altfel murim! Este un plan diabolic de dezumanizare!”, scrie Daniel Ghiță, într-una dintre postările de pe Facebook.

Daniel Ghiță, Facebook, 13 octombrie 2020.

Parlamentarele, ca un ring de box. În timp ce Moroșanu e la PNL, Ghiță intră în PSD

HashtagNews.ro, octombrie 2020

Fostul luptător K1 Daniel Ghiţă, primul pe lista PSD la Camera Deputaţilor în Ilfov

Știrile PRO TV

Ghiță, luat „la mișto”, pe un site de satiră

Daniel Ghiţă l-a făcut praf pe Moroşanu: ”Un prost şi un milog care se vaită ca muierile la TV!”

Comedymall

Raportul dintre pumni și bani

Cu toate că o declarație oficială de avere nu avem, având în vedere că Daniel Ghiță candidează pentru o funcție publică pentru prima oară în viața lui, Ziare.ro nota următoarele în 2012: „Luptatorul roman a primit un cec in valoare de 100 de mii de dolari pentru ca a ajuns in finala piramidei”. Însă cum cariera sportivă a acestuia nu mai există în acest moment, iar sume de genul celor menționate anterior nu au cum să mai apară peste noapte, în conturile lui Ghiță, putem bănui faptul că aproximativ 140.000 lei, aferent salariului anual de deputat, nu sună rău deloc!

Citește și: Profil de candidat – Elena Băsescu, pentru Camera Deputaților, din partea PMP

#News