Nu e nevoie să fii expert în domeniu ca să observi că agricultura românească este, anul acesta, cam pe chituci. Secetă, inundații, recolte distruse și, în general, o karma un pic cam proastă pentru tot ceea ce înseamnă fermieri și agricultură. Și uite-așa ajungem la vorba lui Ciolacu care tranșează Guvernul acuzându-l de favoritisme. Cu alte cuvinte, se pare că 2020 nu numai că nu e anul fermierilor, dar mai nou pare să fie anul „păcănelelor”, anul în care e mai important să ai în ce sală de jocuri să te duci și să-ți cheltuiești banii.

Nu mi se întâmplă des să fiu de acord cu Ciolacu. Asta e una dintre acele dăți, însă. Da, cu toate că sunt perfect conștientă de faptul că toate declarațiile contra guvernului sunt, în marea lor majoritate, menite să ia niște voturi dintr-o parte și să le mute în altă parte.

”Pentru păcănele – DA ! Pentru fermieri – NU ! Iată pentru cine guvernează! PNL nu mai are nicio jenă, nicio măsură, nicio limită a bunului simț!

Au avut grijă ca #păcănelele să primească scutiri de taxe și subvenții! În schimb, pentru agricultura românească singura lor grijă a fost contestarea la Curtea Constituțională a #LegiiPSD prin care sute de mii de fermieri ar fi primit #despăgubiri pentru culturile compromise de secetă! Asta după ce i-au trimis pe români să se îmbolnăvească peste hotare la muncă pentru agricultura altora!

Guvernul PNL consideră că agricultura nu are nevoie de ajutor, iar românii au de unde plăti alimente mai scumpe… Sunt relaxați, prietenii de la păcănele deja au fost ajutați….”, scrie Marcel Ciolacu pe Facebook.

Citește și: Coarnă nu vrea impozitarea pensiilor speciale, așa că trimite memorii către instituțiile statului

#News