Bărbat reținut de DNA Iași pentru cerere de mită

El a fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro

Un bărbat a cerut mită pentru a influența un procuror. El a fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv, potrivit stiripesurse.ro.

Procurorii DNA Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de joi, a unui individ, pentru trafic de influență.

În același caz, o altă persoană a primit control judiciar pentru 60 de zile, pentru complicitate la trafic de influență. Practic, în perioada de 14 – 16 aprilie 2024, M.B.M., cu ajutorul celuilalt, a cerut de la o persoană, martor, 23.000 euro pentru a-și trafica o presupusă influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unui procuror DIICOT. A reușit să convingă persoana respectivă că are influență asupra procurorului și îl poate convinge să claseze un dosar de trafic de persoane și proxenetism contra cost. Joi, M.B.M. a fost prins când primea de la martor 23.000 euro. Bărbatul urmează să fie prezentat Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

OMS: Pericolul infectării oamenilor cu gripa aviară este o „preocupare enormă”