Avion aterizat de urgență la Timișoara, în urma unei amenințari cu bombă

Cei 123 de pasageri au fost evacuați

A fost activat planul roșu de acțiune după ce a fost făcută o amenințare cu bombă la bordul unui avion. Aeronava a aterizat de urgență pe Aeroportul Timișoara la miezul nopții, potrivit ziare.com.

Avionul, care aparține unei companii românești și care avea 123 de pasageri la bord și 7 membri ai echipajului, efectua un zbor charter între Wroclaw (Polonia) și Hurgada (Egipt).

În timp ce se afla în spațiul aerian sârbesc, a avut loc amenințarea cu bombă. Aeronava a fost direcționată rapid spre Timișoara unde a coborât în siguranță, la ora 00.02, fiind garată într-un loc mai îndepărtat de aerogară. Pasagerii au fost evacuați rapid și iar echipaje de pompieri, polițiști și lucrători ai SRI au făcut verificări. ”A fost activat planul roșu de intervenție. Pasagerii sunt evacuați din avion”, au transmis reprezentanții ISU Timiș. După o ora s-a constatat că a fost vorba de o alarmă falsă și a fost dezactivat planul roșu. Pasagerii au fost preluați din aerogară și duși la un hotel unde au rămas peste noapte.

Cinci persoane din Cluj au ajuns la spital intoxicate cu dioxid de carbon