USR PLUS, PNL și UDMR s-ar fi înțeles. Până data viitoare

Ludovic Orban pare să fi „câștigat” șefia Camerei Deputaților

O nouă zi normală pentru români, o altă zi de negociere între USR PLUS, PNL și UDMR. Iar dacă toate celalalte zile de negocieri s-au sfârșit fără vreun rezultat până acum, astăzi aflăm pe surse că există posibilitatea unei împăcări a oamenilor pe funcții. Astfel, potrivit acelorași surse, cele trei entități politice ar fi ajuns, de comun acord, la concluzia că Florin Cîțu ar trebui să fie premier, în cadrul coaliției, în timp ce Ludovic Orban reușește să-și bifeze visul de a se vedea liderul Camerei Deputaților.

Ce le mai rămâne celor de la Alianța USR PLUS?

Conform informațiilor, cu toate că PNL pare să fie partidul care a a clipit cel mai rar în cadrul negocierilor, USR PLUS se va alege cu o serie de ministere cheie, printre care Justiția și Finanțele, împărțirea pe partide fiind următoarea: PNL 8 ministere, USR PLUS 7 ministere și 3 pentru UDMR.

Posibile viitoare blocaje la ruleta rusească a negocierilor

Cu toate că negocierile par a fi rezolvate, nu se știe exact ce se va întâmpla în momentul în care toate cele trei partide vor decide să propună, efectiv, nume de miniștri pentru ministerele pe care le-au „câștigat” la loz în plic. În mod cert, telenovela negocierilor nu este una terminată.

Citește și: Anisie, de negăsit! Ministrul nu mai poate fi contactat

#News