Violeta Alexandru

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru le dă tuturor celor ce se apropie de vârsta de pensionare o veste bună. Potrivit ministrului, angajatorii care au pe listă angajați ce se apropie de vârsta de pensionare vor primi o notiicare în acest sens pe adresa de e-mail. Procedura vine în sprijinul digitalizării Ministerului Muncii, despre care Violeta Alexandru a mai vorbit și cu alte ocazii.

„Demersul de simplificare și digitalizare la Casa de Pensii continuă! Fac tot posibilul să reduc timpii de așteptare a oamenilor la ghișee, să ușurez relația cetățean – casa de pensii și, implicit, să se emită deciziile așteptate de pensionari în termen cât mai scurt.

În plus față de efortul punctual de reducere a dosarelor cu termen de soluționare depășit, mă preocupă să găsesc și soluții de sistem. De aceea, lucrez de o bună perioadă la o soluție pentru reducerea timpului de așteptare a primei pensii, pentru viitorii pensionari. Cred că termenul de analiză a dosarului de pensionare la nivelul caselor județene de pensii, în vederea emiterii deciziei de pensionare, poate fi redus considerabil dacă documentele necesare sunt pregătite temeinic, din timp, de către viitorul pensionar.

Recunosc că sunt omul căruia îi plac lucrurile organizate.

La momentul întrunirii condițiilor de pensionare, vreau ca fiecare solicitant să fi fost DEJA informat despre etapa trecerii la pensie, respectiv să-și fi pregătit documentele astfel încât să se evite situațiile în care, din pricina lipsei unor documente/adeverințe, se tergiversează emiterea deciziei de pensionare. Ceea ce înseamnă pentru pensionar să trăiască, o perioadă, fără niciun venit, eventual din ultimul salariu. Cu cât Casa de pensii de care aparține întârzie eliberarea deciziei de pensionare (din orice cauză ar fi), cu atât persoana ajunge să nu mai aibă nicio resursă. Am trăit cele mai intense momente în acest mandat; pensionari care îmi spuneau, plângând, că nu mai au din ce să cumpere mâncare sau să își plătească întreținerea. De aici a început munca mea pentru reducerea întârzierilor în procesarea dosarelor.”, a spus Violeta Alexandru.

Violeta Alexandru: „Acum pun în practică altă măsură, tot ca răspuns la aceste semnale primite. Mă gândesc încontinuu la soluții”

„Am cerut Casei Naționale de Pensii Publice să pregătească un mecanism prin care angajatorii din România vor primi o informare conținând numele și data pensionării angajaților care în următoarele 3 luni îndeplinesc condițiile de vârstă pentru pensionare. Informarea va cuprinde și lista documentelor necesare (carnet de muncă, adeverințe privind vechimea în muncă, diplome de studii, etc.) precum și link-ul de unde se pot descărca formularele necesare. 24 august este termenul de finalizare, în prezent, se lucrează la operaționalizarea acestui mecanism.

Viitorii pensionari își vor putea pregăti dosarele în mod adecvat, având timp suficient la dispoziție.

Nu vreau ca momentul pensionării să fie, din cauza administrației, un coșmar pentru ei. Cât ține de mine, vreau ca acest moment să fie o plăcere. Așa le doresc să le fie toată viața de pensionar, după toată munca depusă.

Cred că prin această decizie pe care am luat-o se va reduce și volumul de muncă de la nivelul angajaților caselor de pensii care vor analiza dosare bine pregătite, cu documente complete, lizibile; nu vor mai fi nevoiți să facă reveniri de completare la solicitant (adică timp suplimentar pierdut) și vor putea emite deciziile de pensionare în termen mult mai scurt.

Mai puține drumuri la casele de pensii, pensionari corect informați, timp redus pentru emiterea deciziilor de pensionare! Doar măsuri de management, nu trebuie să inventăm legi!”, a completat Violeta Alexandru pe Facebook.

Citește și: Orban, legat de moțiune: „În 30 de ani, nu s-a întâmplat așa ceva”

#News