În cursul zilei de astăzi, elevii aparținând minorităților naționale vor susține proba la limba maternă în cadrul examenului aferent clasei a VIII-a, ca parte a Evaluării Naționale.

Potrivit calendarului aprobat de către Ministerul Educației și Cercetării, rezultatele probei pe care elevii trebui să o susțină astăzi se vor afișa în data de 22 iunie, cu termen maxim pentru orele 14:00. Imediat după afișarea rezultatelor, mai exact între orele 16:00 și 19:00, cei ce se vor simți nedreptățiți de rezultate vor avea ocazia să depună contestație. Procedeul va putea fi continuat a doua zi, 23 iunie, între prele 8:00 și 12:00. Rezultatele contestațiilor vor fi afișate în data de 27 iunie.

Următorul pas, cel al completării fișelor pentru inscrierea la liceu, se va desfășura între 2 și 6 iulie, repartizarea oficială urmând să aibă loc în data de 10 iulie. Ca de obicei, vorbim despre un sistem de repartizare computerizată, astfel că elevii trebuie să fie extrem de atenți atunci când își completează fișele pentru înscrierea la liceul dorit.

Elevii generației COVID

Exact cum cei născuți în 1986 pot fi numiți „Generația Cerrnobîl”, așa și elevii aflați în ani terminali, în 2020, pot fi numiți „Generația Covid”. Ei sunt cei ce vor susține examenele naționale în condiții excepționale, condiții impuse de voie, de nevoie, din pricina pandemiei de coronavirus.

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au făcut front comun și au decis împreună măsurile ce trebuie respectate pentru o bună desfășurare a examenelor naționale.

Mai mult decât atât, Ministerul Educaţiei a pus la dispoziție o linie TELVERDE (0800801100), pentru ca toți cei ce observă nereguli în desfășurarea examenelor să le poată semnala. Ne referim, în acest caz, la nereguli de ordinul nerespectării normelor de prevenție a răspândirii virusului.

Citește și: Orașul București a fost reconfirmat de UEFA drept gazdă pentru EURO 2021. Patru meciuri se vor juca pe Arena Națională

#News